Constantin Rus: Avem un campus care concurează cu cele din Anglia

Directorul Colegiului Naţional „Liviu Rebreanu”, Constantin Rus, consideră că, prin investiţia realizată la şcoala pe care o coordonează, au fost create condiţii „de mileniul III”. „Aşa trebuie să arate toate şcolile, aşa trebuie să ne străduim să arate şcolile, pentru ca elevii să poată să câştige în educaţie şi în informare în acest mileniu, într-o lume ieşită din minţi. Elevii noştri, cei din Rebreanu cel puţin, se duc în lume, însă vreau să vă spun că s-au întors şi mi-au spus zilele trecute că avem un campus care, în multe privinţe, concurează cu cele din Anglia”, a precizat Constantin Rus.
De aceste facilităţi create prin proiectul de campus şcolar, vor beneficia aproximativ 1700 de elevi şi peste 145 de cadre didactice, personal didactic auxiliar şi personal nedidactic, însă şi mulţi dintre elevii de pe raza municipiului Bistriţa.
Practic, campusul şcolar include pe lângă cele trei corpuri de clădire destinate învăţământului primar, gimnazial şi liceal, o bază sportivă modernă, cantină, internat şi, nu în ultimul rând, Centru de Documentare şi Informare.
Cantina şcolară va deservi elevii din internat, dar şi pe elevii care învaţă la „Liviu” şi nu numai, în medie 200 persoane pe zi. Masa de prânz va costa 8 lei, în timp ce pentru „internişti” tariful va fi de 16 lei/zi. Condiţiile sunt asemănătoare unui „restaurant şcolar”. Internatul – un „hotel şcolar” – are o capacitate de 102 locuri în 28 de camere, cu patru paturi, baie proprie. De asemenea, la mansardă sunt amenajate 6 garsoniere pentru profesorii stagiari sau cei străini care predau la „Liviu”. Tariful pentru cazare este de 60 lei/lună, prioritate la cazare având elevii de la „Liviu”, „Andrei”, „Arte” şi „Muzică”, unităţi şcolare care nu deţin internat. Trebuie menţionat că pe fiecare etaj există oficiu cu plită electrică, frigider, maşină de spălat, iar elevii vor fi îndrumaţi să se autogospodărească şi să îşi menţină curăţenia în camera proprie.
Centrul de Documentare şi Informare cuprinde şase săli, pentru diferite proiecte, de la depozit de carte, sală cu calculatoare (46), săli de lectură pentru cei mici etc. Totul va fi gestionat aici, remarca directorul Rus, de Alina Creţ, un profesor documentarist de excepţie.
Nu în ultimul rând, baza sportivă este una de invidiat, asta pentru că cuprinde două săli de sport, un teren exterior pentru baschet/volei/tenis, o pistă de alergare de tartan, un teren de sport şi, nu în ultimul rând „o sală polivalentă”, de mari dimensiuni, cea mai mare la nivel naţional de tip şcolar. Toate sunt dotate la standarde europene, poate şi mai mult, iar sala mare de sport este proiectată să poată găzdui competiţii sportive naţionale.
În această săptămână va fi finalizată lucrarea de asfaltare a unei porţiuni din curtea interioară, pentru ca în perioada următoare să fie încheiată şi amenajarea terenului de sport, cu gazon natural, investiţie derulată de Direcţia de Servicii Publice, în valoare de aproximativ 380.000 lei.

Comentarii

07/09/16 08:06
Vizitator

Mai usor cu laudele si cu automultumirea autoritatilor. Proiectul ”Edificare şi construire Campus Şcolar Colegiul Naţional ”Liviu Rebreanu”, a fost finalizat cu o intarziere de 8 luni si cu o paguba la bugetul local de 17.900.000 lei. Trebuie stiut ca la inceputul lunii septembrie, 2014, cu ocazia unei vizite la Bistrita, Liviu Dragnea la vremea aceea Ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, şi primarul Ovidiu Creţu au semnat, contractul de finanţare pentru proiectul intitulat ”Edificare şi construire Campus Şcolar Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu”. Dupa semnarea contractului, Liviu Dragnea a atras atenția asupra termenului-limită, care trebuie respectat în acest caz: ”Am semnat un contract de finanţare, o parte dintr-un program ambiţios al Guvernului de investiţii masive în educaţie. Vreau să vă atenţionez, domnule primar şi domnule director, că acest contract are termen de finalizare 15 luni, vă atenţionez că după decembrie 2015 nicio factură nu mai poate fi trimisă la Bruxelles şi vreau să fiţi atenţi, dar şi constructorul, ca termenul să fie respectat şi calitatea lucrărilor să fie ireproşabilă. Vom monitoriza calitatea lucrărilor”. Daca era respectat termenul prevazut in contract, intreaga suma de 32.500.979,77 lei (7,4 milioane euro), era acoperita din fonduri europene. Astfel, cu cei 17,9 milioane lei cheltuiti de la bugetul local putea fi inceputa reabilitarea cladirii vechiului gimnaziu evanghelic, veche de peste 100 de ani si care nu este eligibila pe fonduri europene.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]