Consumerismul – boala societăţii româneşti postdecembriste

         Socrate: Câte lucruri de care nu eu nu am nevoie există.

         Consumul a devenit pentru omul sapiens, la sfârşitul celui de-al doilea deceniu al acestui secol – posibil ultimul din existenţa acestuia, o formă imbecilă, sălbatică şi agresivă de competiţie socială, cumpărătorul având iluzia unei false stări de bine. În societatea românească s-a instaurat un adevărat cult al agoniselii, alimentat de cei care conduc destinele acestei ţări şi care au sugrumat cu bună ştiinţă clasa de mijloc care abia se înfiripase şi care avea rolul istoric de echilibru în societate şi de crearea unei bunăstări generale. Consumesiştii, de la cel cu barba sură pânâ la cel cu ţâţa-n gură, au devenit sclavi ai insatisfacţiei, ai timpului şi ai banilor, ajungând să obţină mai multă împlinire datorită actului cheltuirii decât a obiectelor achiziţionate.

         Însăşi familia, structurată azi pe tipologia consumului, are de suferit. Orarul prelungit de muncă, acolo unde încă se mai munceşte, determină scurtarea timpului petrecut acasă, în familie, iar masa de seară, odată un timp sacru al familiei, al conversaţiei şi companiei benefice, aproape că a dispărut din peisajul sănătos al familiei moderne absorbită de dezideratul păgubos al consumului. Angrenate în ruleta acestuia şi mânate de dorinţa de a primi din ce în ce mai mult pe termen scurt şi foarte scurt, multe familii s-au dezmeticit prea târziu, când erau deja prizoniere ale unor credite acordate în veselie şi cu condiţii ascunse, iar pe fondul unor cheltuieli nesăbuite ajungându-se până la suicid. Văzând astăzi goana tuturor pentru agoniseală şi consum, aproape îţi vine să crezi că nici nu poate fi vorba de vreo posibilă criză economică la orizont ci de una morală, socială, psihologică. Mall-urile, fast-food-urile apărute ca ciupercile după ploaie, până şi în cele mai nenorocite oraşe, au devenit adevărate temple ale Zeului Consum, la care se închină şi în care mersul la cumpărături creează o rutină aproape zilnică, supermarketurile şi schopping-ul tinzând să înlocuiască tabieturile socio-religioase ale indivizilor. Majoritatea acestori sclavi ai Zeului Consum sunt din acei care au dat în boala agoniselii fără muncă, pentru că un individ care câştigă un ban muncind din greu, cinstit, ştie cel mai bine cum să drămuiască fiecare bănuţ, dar din păcate aceştia sunt prea puţini.

         Un sociolog american, bun observator al conexiunilor, aprecia că „noi cheltuim mai mult decât ne dăm seama, ne îndatorăm mai mult decât am putea admite şi ignorăm multe dintre conflictele conexe achiziţiilor noastre”. La baza eticii filozofiei lui Aristotel a stat acea teorie a „mijlocirii” de care lumea n-a ţinut cont, oamenii trebuind să înveţe cel puţin o lecţie importantă din experienţa vieţii lor: lăcomia şi consumerismul nu fac bine nici la sănătatea mintală şi nici la cea economice a celor care trăiesc de pe urma lor.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]