Consumul de carne şi produse din carne de oaie, promovat la Bistriţa!

Campania de informare şi promovare la nivel naţional a consumului de carne şi produse din carne de oaie va fi lansată la INDAGRA 2017, eveniment ce va avea loc la Bucureşti în perioada 25-29 octombrie. Campania, aflată sub coordonarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, împreună cu Ministerul Turismului, Ministerul Sănătăţii, ANSVSA şi federaţii/asociaţii din sectorul de creştere a ovinelor, va cuprinde şi oraşe precum Ploieşti, Sibiu, Cluj-Napoca, Alba Iulia, Timişoara, Botoşani, Braşov, Iaşi, Craiova, Piteşti, Constanţa şi Galaţi.

         La Bistriţa, campania se va derula începând cu 9 decembrie, atunci când, se pare că este programată deschiderea Târgului de Crăciun, unde vor amenajate astfel de puncte de informare şi promovare. Campania îşi propune încurajarea consumului de carne şi a produselor din carne provenite de la specia ovine, pe tot parcursul anului, prin preluare de la producătorii autohtoni a materiilor prime obţinute de la această specie, atragerea forţei de muncă şi crearea de noi locuri de muncă în sectorul de creştere şi a prelucrare a cărnii şi a produselor din carne de oaie, atragerea de fonduri europene prin proiecte tip pentru dezvoltarea zonelor rurale, defavorizate şi pretabile la creşterea acestei specii, păstrarea tradiţiilor privind preparatele culinare din această specie şi echilibrarea balanţei comerciale a României cu produse din această categorie.

         „Obiectivul final al acestei campanii îl reprezintă înfiinţarea într-o zonă de interes economic a unei pieţe de gross, entitate care va constitui un intermediar printre producătorii autohtoni de carne de oaie şi canalele de comercializare moderne (retail) şi tradiţionale (magazine de proximitate), sprijinirea crescătorilor autohtoni de ovine de a penetra lanţurile de retail, păstrarea tradiţiilor locale privind obiceiurile gastronomice tradiţionale, potenţial de dezvoltare economico-socială a zonei şi informarea consumatorului asupra modului de preparare a cărnii de oaie şi a produselor din carne de oaie, cât şi dezvoltarea unei culturi culinare în ceea ce priveşte consumul de carne din specia ovine”, precizează directorul executiv Ioan Nuţu Tabără de la Direcţia pentru Agricultură Bistriţa-Năsăud.

 

     

Comentarii

27/09/17 13:29
vizitator

Daca mânci carne de oaie
Toate venele se-nmoaie
Numai una se-ntăreşte
Care place la neveste

28/09/17 10:48
Cititor

Domnul Tabara,
Promovati o lege ( sau imbunatati-ti-o ... daca exista ) prin care, inca de prima sesizare confirmata ) cine falsifica mancarea ( egal ca-i din carne sau altceva...) sa fie imediat inchisa fabrica si bagati la puscarie , iar pentru cei care achizitionaza produse de la ei si le comercializeaza , sa fie pedepsiti penal impreuna cu acestia .
Dati la ziar sa stie toata lumea cand se fac controale, concret ce s-a constatat la fiecare unitate comerciala ori de productie, astfel incat oamenii sa-i evite si sa nu mai cumpere nimic de la cei culpabili, sa dea faliment si va garantez eu ca se va regla aceasta stare de fapt total negativa care se afla astazi in "productia si comertul " romanesc de produse agro-alimentare .
Ce-i mai tot cocolositi atata , cu "avertismente" peste avertisemente si cate o amenda pe ici pe colo si inspectorii dvs pleaca cu portbagajele pline ful... de acolo... astfel inta lucrurile se perpetueaza in continuare si "lor " nici ca le pasa si noua ne induceti ideia ca sunteti partasi cu ei ?!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5