Containere semiîngropate la Beclean

Colectarea selectivă a rezidurilor menajere cunoaște, de curând, noi dimensiuni la nivelul orașului Beclean, odată cu implementarea, în această perioadă, a proiectului privind “Sistemul integrat de management al deșeurilor solide în județul Bistrița-Năsăud”. Practic, 200 de platforme sunt acum amenajate pentru amplasarea containerelor semiîngropate, prevăzute cu sisteme de închidere etanș, în ideea asigurării serviciului de salubrizare la standarde îmbunătățite în toate cartierele și zonele localității.
Potrivit site-ului proiectului, “www.ecobn.ro”, valoarea eligibilă este de 141.709.850 lei, 98 la sută reprezentând finanțare nerambursabilă prin Fondul European de Dezvoltare Regională și bugetul de stat, restul de doi la sută fiind contribuția beneficiarului prin bugetele autorităților locale. Investiția presupune realizarea în județ a unor obiective majore pentru protecția mediului și gestionarea deșeurilor în Bistrița-Năsăud, după cum urmează: construirea unui centru de management integrat al deșeurilor în comuna Dumitra, a unei stații de transfer la Bistrița și a patru puncte de transfer în localitățile Beclean, Năsăud, Sângeorz-Băi și Galații Bistriței; construirea în municipiul Bistrița a două centre de colectare a deșeurilor voluminoase și DEEE și a câte unui centru de colectare în fiecare oraș al județului; achiziționarea de containere pentru colectarea selectivă a deșeurilor și vehicule pentru transportul acestora; închiderea și ecologizarea depozitelor neconforme (în mediul urban – 4 - și în cel rural).

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5