Contribuabilii conştiincioşi – bonus de 8 procente

Persoanele care şi-au achitat integral anticipat, până la 31 martie, obligaţiile financiare de plată către bugetul oraşului Beclean (impozite pe clădiri, terenuri şi mijloace de transport) au beneficiat de un bonus de 8 la sută, procent cu care le-au fost reduse sumele de plată . Acesta a fost cuantumul bonificaţiei la plată, stabilit de către consilierii locali beclenari pentru acest an, în condiţiile în care taxele şi impozitele locale au păstrat, în mare parte, nivelurile anului trecut.

De asemenea, firmele şi persoanele juridice au avut şi ele de câştigat anul acesta, dacă şi-au achitat anticipat integral impozitele şi taxele locale până în data de 31 martie, având în vedere că acestora li s-a aplicat anul acesta în premieră facilitatea fiscală cu bonificaţii la plată în cazul achitării anticipate a sumelor datorate bugetului local. După cum se ştie la 31 martie a expirat termenul stabilit pentru a onora prima din cele două rate egale în care sunt împărţite obligaţiile financiare ale bugetului local, dată după care se percep penalizări de întârziere de 0,1 la sută/zi, pentru prima rată a obligaţiilor financiare datorate bugetului local, dacă aceasta nu a fost achitată la termen.Data limită pentru plata celei de-a doua rate a impozitelor şi taxelor locale este 30 septembrie.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5