Convorbire cu Andrei Moldovan despre volumul Liviu Rebreanu prin el însuşi

Valentin Falub: Domnule Andrei Moldovan, sunteţi, alături de Niculae Gheran, autorul unei cărţi despre care s-a discutat deja foarte mult: Liviu Rebreanu prin el însuşi (Editura Academiei Române, 2008). Cititorii au aflat deja că la Bucureşti volumul a fost lansat într-o reuniune de elită, prezentat fiind de D.R. Popescu, Paul Cornea, Ion Adam şi Florin Rotaru, în prezenţa unei asistenţe nu mai puţin importante. Mi-e teamă că publicul ar vrea să ştie mai multe lucruri despre carte. De pildă, de ce ar trebui să o considerăm un unicat în cultura românească, aşa cum s-a afirmat nu o dată?

Andrei Moldovan: Volumul este un dialog ce îl purtăm cu romancierul de-a lungul a 12 capitole, pornind de la crezul său artistic, la copilărie, adolescenţă, familie, primii paşi în literatură, la atelierul marilor creaţii, la activitatea de la Societatea Scriitorilor, de la direcţia Teatrului Naţional, Direcţia pentru Educaţia Poporului, dar şi la literatura confraţilor, atât din ţară cât şi dinafara ei, la viaţă, la convulsiile sociale şi politice, la contextul problemelor dramatice prin care trecea lumea şi atunci, la bucurii, la dezamăgiri... Discuţia nu este una imaginară, nu ţine de ficţiune, chiar dacă este una postumă. Întrebările le-am formulat noi, în cea mai mare parte, iar răspunsurile aparţin lui Liviu Rebreanu, extrase fiind din interviurile date de scriitor, corespondenţă, jurnale, articole. Fiecare răspuns al romancierului este urmat de o cifră mică, între paranteze, ce face trimitere la un post bibliografic (lista lor e la sfârşitul cărţii) ce indică cu precizie sursa. Noutatea constă în faptul că e un dialog postum, fără a intra în ficţional. Din punctul ăsta de vedere, ceva asemănător nu mai există în cultura română, iar „brevetarea” a fost făcută de Editura Academiei Române. S-ar putea să fie un început de drum.

V. F.: O astfel de carte , cu siguranţă, a însemnat un volum foarte mare de muncă.

A. M.: Am lucrat în jur de patru ani, iar volumul a trecut prin trei variante, adică a fost refăcut de trei ori. Cu siguranţă, am fi avut şi mai mult de lucru, dacă nu beneficiam de ediţia critică de Opere ale lui Liviu Rebreanu, realizată de Niculae Gheran, de-a lungul a 40 de ani. Teritoriul ce l-am explorat a fost în interiorul celor 23 de volume ale ediţiei amintite. Vă imaginaţi ce ar fi însemnat să căutăm răspunsurile în biblioteci, arhive, colecţii, manuscrise...

V. F.: Am să pun o întrebare la care nu e neapărat nevoie să răspundeţi. Dacă vreţi, o ocolim. De ce avea nevoie volumul de doi autori?

A. M.: Nu trebuie să o ocolim, pentru că eu însumi mi-am pus aceeaşi întrebare la început, mai ales că ideea i-a aparţinut lui Niculae Gheran. Chiar i-am spus că el ar trebui să scrie cartea. Mi-a răspuns dându-mi de înţeles că nu pricep nimic. Mai târziu, în mai multe rânduri s-a arătat dispus să nu semneze, eu urmând să fiu unicul autor, pe copertă, lucru cu care, se înţelege, nu aveam cum să fiu de acord, pentru că îmi dădea senzaţia că fur. În realitate, cred că esenţa problemei e în altă parte. Noi am pornit cu concepţii total diferite despre ceeea ce trebuia să fie cartea. Niculae Gheran avea perspectiva academică a istoricului literar, cu respectarea unei stricte cronologii a întâmplărilor din viaţa lui Rebreanu, cu trimiteri bibliografice riguroase, cu un aparat critic ireproşabil, cu alte cuvinte, cu punerea adevărului în timp şi spaţiu, se înţelege, la un nivel ştiinţific fără reproş. Eu, dintr-o generaţie ceva mai zurlie – devenită între timp serioasă, cu trecerea anilor! – vedeam un volum care să propună un Liviu Rebreanu scos din timp, capabil să răspundă şi interogaţiilor acestui timp, dovadă a gândirii sale profunde, esenţializate. Până la urmă, nu am ce face şi trebuie să recunosc că amândoi am fost înţelepţi şi am făcut concesii în folosul cărţii, aşa că Liviu Rebreanu prin el însuşi este şi aşa cum a dorit-o Niculae Gheran, dar şi aşa cum am dorit-o eu. Dacă vreţi, aici se află şi farmecul volumului. Culmea este că – abia acum îmi dau seama – cred că Gheran a ştiut de la început care este miza.

V. F.: Cum este să colaborezi cu Niculae Gheran?

A. M.: Nu e simplu să colaborezi cu un mit. Veţi spune că exagerez, dar oricum am lua-o, Gheran este omul care a dat unica ediţie critică integrală a unui scriitor român din secolul XX, a ostenit patruzeci de ani pentru asta. Este o realizare monumentală pentru cultura română, iar omul care a înfăptuit-o – vrem, nu vrem – dobândeşte un nimb binemeritat, chiar dacă nu l-a căutat. Au fost membri ai Academiei care au afirmat că autorul ediţiei critice Liviu Rebreanu ar fi trebuit să facă parte de multă vreme din cel mai înalt for ştiinţific al ţării, dar asta e o altă poveste, mai întortochiată. Este unul dintre acei oameni care – în receptarea imaginii sale – se confundă cu propria-i legendă. Toate astea ar putea inhiba un colaborator, numai că Niculae Gheran a ştiut să le trateze cu detaşare, să aducă în prim plan calitatea umană cu toate ale ei, să construiască o relaţie firească, cu multă generozitate şi nobleţe. În colaborarea noastră, a ţinut să dovedească şi el faptul că „nimic din ce e omenesc nu îi e străin”. Dovadă stă şi bogatul dialog epistolar între noi, de-a lungul mai multor ani.

V. F.: Înţelegem că a fost o colaborare ideală.

A. M.: Nu vă pripiţi. E adevărat că rezultatele, până la urmă, aruncă lumina decisivă asupra demersurilor. Din punctul ăsta de vedere s-ar putea să aveţi dreptate. Dar să nu vă imaginaţi că Gheran a făcut vreodată rabat calităţii ştiinţifice, că ar fi admis diletantisme, că nu am avut de suportat şi lovituri de pedeapsă, ironii, aduceri la realitate şi multe altele. Niciodată, însă, nu au fost făcute cu mânie sau răutate. Pentru mine, important este, printre altele, că, în urma acestei colaborări, mă consider absolvent al unui serios curs de textologie. Certificarea a făcut-o Editura Academiei prin publicarea volumului.

V. F.: O ultimă întrebare: această carte pune punct colaborării lui Andrei Moldovan cu Niculae Gheran sau veţi continua cu alte proiecte?

A. M.: Cu Niculae Gheran eşti mereu în preajma proiectelor. Nici nu se poate imagina altfel. Nu, nu se pune punct, colaborarea noastră va continua şi am avut discuţii în legătură cu noi proiecte. Dar, pentru că încă nu am deschis un alt „şantier”, daţi-mi voie să păstrez decenţa cuvenită şi să nu vorbesc acum despre ele de unul singur.