Copacul, pe simeze

Art Galeria găzduieşte un tandem fotografic realizat de artiştii bistriţeni Mihai Filipoaia şi Toni Pal, membrii ai Fotoclub Axxa.
Expoziţia “ Copacul Meu” este inedită, atât prin subiectul ales, cât şi prin modul de realizare şi de prezentare a lucră rilor (print pe canvas, fără rame).
Mesajul filozofic aflat în spatele celor 20 de lucrări releviază privitorilor atât comuniunea omului cu natura, cât şi introspectiv, sufletul uman împlinindu-se în înţelepciune şi credinţă. Copacul, este prezentat din perspectiva a doi artişti, interpretat diferit, dar într-o prezentare unitară.
Vernisajul a fost făcut în prezenţa directorului Florin Vasile Şomlea, alCentrului Judeţean pentru Cultură, instituţie gazdă.
Toţi iubitorii de fotografie sunt invitaţi să descopere tainele copacului prin filtrul artiştilor, expoziţia găsindu-se pe simeze timp de două săptămâni.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5