Copiii din Mărişelu, premiaţi de Patriarh. Întâlnire binecuvântată la Bucureşti

„Din Mărişelu spre colina bucuriei” ar fi titlul sugestiv spre a exprima trăirea şi sentimentele ce te incearcă atunci când urci dealul Patriarhiei fie spre a vizita un loc plin de istorie, fie spre a te închina ca simplu pelerin, fie spre a sluji la acel altar unde se simte încă sentimentul de brav român şi patriot a primului patriarh al ţării Miron Cristea . Altarul acela la care vrednicii de pomenire patriarhi Nicodim, Iustinian, Iustin şi Teoctist au ţinut aşa cum au ştiut mai bine candela credinţei aprinsă, potolind prin dragostea şi blândeţea lor viforul încercărilor comuniste. Bucuria iti inundă sufletul iar locul în sine îndeamnă la contemplare şi meditaţie.
Prin strădania şi hărnicia sa, actualul Patriarh Daniel, a reuşit să redea locului şi clădirilor frumuseţea de odinioară, pe care ctitorul lor, voievodul Ţării Româneşti Constantin Şerban Basarab a realizat-o între anii 1854 şi 1858, când întregul ansamblu dimpreună cu biserica au fost sfinţite de către Patriarhul Macarie al Antiohiei şi al întregului Orient.
Ca în fiecare an şi anul acesta, cu purtarea de grijă a întâi stătătorului său, biserica prin biroul de catehizare a derulat acel program naţional menit să serbeze anul omagial, în cazul de faţă : „Anul omagial al unităţii de credinţă şi de neam”, precum şi „Anul comemorativ al făuritorilor marii uniri”. Aşa fiind, în cadrul acestui program au fost cuprinse eparhiile din ţară, care prin protopopiate mai apoi au realizat o serie de proiecte şi portofolii la nivelul parohiilor. După primele jurizări la nivel de protopopiat cea care a obţinut locul I şi dreptul de a participa mai departe la nivel de eparhie a fost parohia Mărişelu, coordonată de părintele paroh Aurelian Poptean.
Din cele opt protopopiate ale Eparhiei Clujului mai apoi au fost alese două parohii căştigătoare, căte una pentru reprezentarea fiecărui judeţ. Aşadar judeţul Cluj a fost reprezentat de parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” din municipiul Cluj, Protopopiatul Cluj, iar judeţul Bistriţa-Năsăud de parohia Mărişelu, Protopopiatul Bistriţa, cu proiectul : „Unirea: unitate şi libertate în cuget şi simţiri”.
Pe parcursul proiectului copiii au realizat lucrări literare precum şi picturi ce scot în evidenţă tema proiectului, iar ca o încununare a acestor străduinţe au realizat un material pawer point ce cuprinde date şi imagini reprezentative despre marea unire de la 1 decembrie 1918, precum şi date despre „unirea de bază” de la 24 ianuarie, aşa cum o numea unul din părinţii ghid ai Palatului Patriarhal.
În acest context, cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Andrei, Mitropolitul Clujului şi sprijiniţi în mod necondiţionat de părintele protopop al Bistriţei Alexandru Vidican, am pornit spre punctul zero dacă îi putem spune aşa într-un limbaj nu tocmai academic al credinţei noastre româneşti. Părinţii Emanuel Vidican şi Hăbălău Ioan ne-au fost alături spre a fi căt mai bine reprezentate atât Eparhia cât şi Protopopiatul Bistriţa, dar şi spre o cât mai bună coordonare a copiilor Sbârci Adrian, Hordoan Ionuţ, Bura David şi Nicoară Cristian.
Încă de la sosirea delegaţiei noastre pe „colina bucuriei”, am fost întâmpinaţi cu multă dragoste simţindu-ne ca acasă în Ardeal.Vizitarea Palatului Patriarhal a fost o lecţie de istorie şi aducere aminte a celor ce au pus bazele acestui edificiu spre slava lui Dumnezeu şi mărturie a unităţii credinţei noastre străbune.Mai apoi după stâmpărarea sentimentului de patriotism si lecţia veritabilă de istorie, cărarea dorului de Dumnezeu ne -a chemat în ceas de lumină lină în catedrala ce poartă hramul”Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, după numele ctitorului său, spre a ne pleca genunchii în semn de evlavie şi recunoştinţă. Sunetul de toacă şi cântarea domoală de la strană, te făcea contemporan cu poetul ardelean Octavian Goga ce oarecând cu pana-i măiestrită scrijelea pe un răboj de hărtie îngălbenit de timp:
“Răsună toaca de utrină
În pacea unei nopţi târzii
Şi, rând pe rând, câte-un opaiţ
S-aprinde-n mutele chilii...

De glasul ei tresai pe pernă,
Măicuţă, tu, cu chip frumos,
Şi-alergi în grabă la altarul
Mântuitorului Hristos...
Şi cum te-nchini în rugăciune,
Eu mă gândesc înduioşat:
Nemilostiva toacă-a nopţii
Ce vis frumos ţi-a tulburat?...”
Precum un vis a fost cântarea, privegherea, litia, la care Prea Sfinţitul Varlaam Ploieşteanul, episcop vicar patriarhal ne-a purtat pe aripa gândului, până departe la Templul din Ierusalim acolo unde pe braţele dreptului Simeon s-a odihnit Mântuitorul, slobozind pe robul său în pace.
Şi după aceste momente de primenire sufletească, în sala festivă a Facultăţii de Teologie Iustinian Patriarhul, a fot prezentat în faţa delegaţiilor celor 42 de judeţe filmul documentar realizat de Televiziunea Trinitas, privitor la proiectele câştigătoare din fiecare Eparhie. Seara s-a încheiat într-un mod festiv, printr-o cină organizată de gazde în cinstea tuturor invitaţilor .
A doua zi, zi de praznic ales, printre sutele de credincioşi ce urcau pâlcuri, pâlcuri dealul Mitropoliei se distingeau tineri în strai de sărbătoare, fiecare în felul său frumos şi mândru. Un cadru ce aducea lumea aceea a târgoveţilor buureşteni de mult apusă în prim plan. Lumea aceea a negustorilor de tot soiul ce veneau în targul Bucureştilor spre a relaţiona şi a-şi duce existenţa. Pe de altă parte te gândeai la bietul ţăran român pentru care drumul spre biserică era un lucru firesc, un mod de existenţă. Printre ei puteai zări patru făpturi neaoşe din Ardeal, patru fecioraşi a căror pană de păun din clop arăta lămurit precum o carte de vizită deschisă locul de unde vin. Erau parcă nişte străjeri ai munţilor Călimani, veniţi să aducă cu ei jertfa soldaţilor din Grui, dar şi bunătatea şi curăţia sufletească a bistriţenilor.
La momentul bine rânduit, în dangăt de clopot şi cântare psaltică, soborul de diaconi, preoţi şi ierarhi, în frunte avându-l pe Preafericitul Daniel, întâistătătorul bisericii noastre ortodoxe a urcat pe scena special amenajată pentru slujirea Sfintei Liturghii. Alt moment în care ni s-a părut că aparţinem cerului, abia acum înţelegând de ce Părintele Patriarh ne-a urat bun venit pe “colina bucuriei”. Un sentiment ce nu se poate defini aşa am trăit pe tot parcursul slujirii cât şi în momentele în care premiaţi fiind am primit binecuvântarea patriarhală. Un mare dar, după o prioadă de trudă, de istovire , în care copiii angrenaţi în proiect au muncit cum au ştiut mai bine. Cărţile primite precum şi Sfânta Scriptură pentru coordonator, au adus o notă de mulţumire şi un simţământ de obligativitate pentru anul care vine.
Manifeestările au fost încheiate de către Preafericitul Părinte Patriarh în sala festivă a Palatului Patriarhal “Europa Cristiana”, arătând căt de important este rolul unităţii de neam şi de credinţă, în lumea în care vieţuim, căt de important este să fii creştin practicant, român adevărat iubitor de glie străbună. Tânărul de azi crescut curat la umbra bisericii va fi credinciosul de măine:

Ceata diavolească iarăşi ne sugrumă,
Lacrima-i amară şi durerea doare,
Rana sufletească ne este cutumă,
Numai în credinţă găsim alinare.

Ne plecăm genunchiul... Scârţâie de dor
Cumpăna fântânii... Doamne, ce durere!
Ne-au plecat copiii şi bătrânii mor,
De acum rămânem, biete cruci stinghere.
Cu bucurie în suflet coborâm dealul Mitropoliei şi ne afundăm din nou în zbuciumul urbei prea lipsite parcă de timp, însă cu simţământul lucrului împlinit şi mulţumirea că am reuşit pentru câteva clipe să oprim timpul efemer transformându-l în veşnicie, că n-am făcut din viaţă vis ci aşa cum mărturiseşte îngerul poeziei româneşti Mihai Eminescu, am făcut din visul nostru un mod de viaţă:

Şi cu acel smerit surâs,
Şi cu o blândă faţă,
Să faci din viaţa mea un vis,
Din visul meu o viaţă.

Pr. Aurelian Poptean

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]