Corala „Andrei Mureşanu”, concerte în judeţul Suceava

Societatea Corală „Andrei Mureşanu” dirijată de maestrul Cornel Pop, de pe lângă Centrul Cultural Municipal Bistriţa, a susţinut, duminică, răspunsurile la Sfinţirea Bisericii din Poiana Stampei. Tot aici a susţinut şi un concert de muzică sacră, în prezenţa arhiepiscopului de Suceava, Pimen. O altă evoluţie a corului a fost cea de la Dorna Candreni, unde a participat la cea de-a IV-a ediţie a Festivalului Naţional de Artă Muzicală închinat compozitorului bucovinean Isidor Vorobchievici. Manifestarea a început prin Taina Sfântului Maslu, oficiată de un sobor de preoţi, în frunte cu ÎPS Pimen.

În festival, la Căminul Cultural, au participat ansamblul „Poieniţa” – Poiana Stampei, corul de copii „Speranţa” – Coşna, orchestra „Hora” – Reghin, corul „Teodoxa” – Constanţa, grupul de dansatori „Sânziene dobrogene” – Constanţa, corul „Ecclesia” – Dorna Candrenilor. Corala „Andrei Mureşanu” a prezentat, sub bagheta dirijorului Cornel Pop, un impresionant recital de muzică laică, apreciat de cei prezent. Următoarea manifestare la care Cornel Pop va fi prezent împreună cu artiştii lui este festivalul coral de muzică sacră „Tudor Jarda”, care va avea loc pe 5 iunie la Năsăud, cu participarea coralei „Camerata Academica” din Câmpulung Moldovenesc, Camerata „Porolisensis” Zalău şi a corului „Ecclesia” – Dorna Candrenilor. Pe lângî invitaţi vor susţine recitaluri în Biserica „Sfântul Nicolae”, începând cu ora 12.00, corala „Andrei Mureşanu” a Centrului Cultural Municipal Bistriţa şi corul „Deisis” a bisericii gazdă.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]