Corespondenţă nefrancată din perioada filatelică românească

În Moldova, perioada filatelică începe în iulie 1858, iar în Valahia în 1862. În Moldova, prima obliterare aplicată unui timbru aferent primei emisiuni poştale (early date) cunoscută este de 26/7 Jassy. De altfel, oficiul poştal Iaşi a fost primul aprovizionat cu timbre din prima emisiune. În 1 noiembrie 1858 stocul de timbre din prima emisiune devine inutilizabil din cauza modificării tarifelor poştale. Abia spre finele lunii noiembrie 1858, principalele oficii poştale moldoveneşti erau aprovizionate cu mărci poştale din emisiunea a doua.

Până la emisiunea „principatele unite, tipar de mână” din 1862, se întâlnesc scrisori nefrancate, obliterate în oficiile poştale de expediţie şi de destinaţie. Interesant din punct de vedere colecţionistic este faptul că obliteraţiile sunt executate cu ştampilele rotunde prefilatelice B1.

Aşadar, lipsa timbrelor din anumite oficii poştale, generată de schimbările tarifelor poştale, a condus la circulaţia corespondenţelor nefrancate, obliterate cu ştampile prefilatelice, în zorii perioadei filatelice 1858-1862.

Vezi figura nr. 1.

Scrisoare obliterată „prefilatelic” în 1860, în perioada filatelică

Mihai Lucian Valea, coordonatorul Clubului Filatelic al cercului Militar Bistriţa

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]