Cornel Coca Constantinescu, vicepreşedinte ASF: Vom efectua o analiză comparativă a legislaţiei RCA din alte ţări europene unde există clienţi cu risc ridicat

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) va demara o analiză a situaţiei concrete din piaţa asigurărilor auto oblogatorii (RCA) din România şi a convergenţei legislaţiei locale cu cea europeană, acesta fiind unul dintre primii paşi în pregătirea răspunsului către Comisia Europeană care atras atenţia că noile reglementările care se aplică deja de un an în România încalcă directivele euro­pene.

ASF analizeaza constatările comunicate de Comisia Europeană referitoare la implementarea prevederilor directivei nr. 138/2009 si a directivei nr. 103/2009 si totodata a constituit un grup de lucru extins (...). Analiza va avea în vedere convergenţa legislatiei româneşti cu cea europeană, precum şi situaţia concreta a pieţei din România Totodată, vom efectua şi o analiza comparativă a cadrului legal din alte tări euroepene, unde există noţiunea de client cu risc ridicat şi soluţii de alocare a acestor clienţi, prevederi similare existând şi în Austria şi Belgia. De asemenea, vom avea în vedere si posibile masuri care să creasca gradul de cuprindere în asigurare, ca factor de gestionare a riscului cu efect de menţiere a primei la un nivel acceptabil”, a explicat Cornel Coca Constantinescu, vicepreşedinte al ASF responsabil cu sectorul asigurărilor.

Prin noile regle­men­tări RCA care au intrat în vigoare în luna iulie 2017 a fost intro­dus un tarif de referinţă pe care com­paniile de asigurări trebuie să îl ia în calcul atunci când îşi stabilesc propriile preţuri. Actuala legislaţie RCA a apărut ca răspuns la conflictul dintre asigurători şi transportatori, nemulţumiţi de creştere accelerată a tarifelor.

Sursa: https://www.zf.ro/banci-si-asigurari/cornel-coca-constantinescu-vicepres...

.

Comentarii

18/09/18 09:57
Carcotas

Mereti ma, ca efectiv cu politica voastra orientata dupa EUROPA, cu societati cu capitalul "strain "... efectiv va bateti joc de opulatia din aceasta tzara, care va tolereaza ca niste " na.ta.rai " si nu dau cu voi de pamant de sa va sara ... " despagubirile " ... din cap ... !
De ce trebuia ma " carte verde " daca nu circulam cu masinile prin Europa ? De ce musai preturile trebuie raportate la cei care au salarii in " Hevuroi " ... ma ( ???!!! ) si de ce trebuie sa va platim noi 75% din preturile ptr asigurarile auto , ca sa va puteti voi plati alte obligatii contractuale ... ( in timp ce despagubirile reprezinta doar 25% din ceea ce platesc cei asigurati ) !?
Cum va mai rabda acest "pamant " ?! Dar stau si ma intreb, cum de va mai rabda sindicatele transportatorilor, care va pot baga "degetele in ochii "... ori sa va stranga de ... " gatul sacului fara fund "... pe care-l aveti ?!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]