Cornel Cotuţiu publicat de „Curentul internaţional” din SUA

Cunoscutul scriitor Cornel Cotuţiu a pătruns, iată, cu nonşalanţa-i caracteristică, în presa de peste ocean, în „Curentul internaţional” din SUA, cu două articole literare, „Refuzul cântecului de lebădă” şi „Lumina vine de unde strălucesc arginţii”. În primul articol domnul Cotuţiu se bucură de primirea, din Ucraina, de la Nicolae Moşu, a volumului „Cealaltă viaţă a lui Valeriu Cojocaru. Sau Românii sud-basarabeni în cumpăna mileniilor”, tipărit în România, la Sibiu, în anul 2012.
Coperta din faţă a cărţii „cuprinde harta cu partea estică a României din perioada interbelică, cea dintre Prut şi Nistru, până la Marea Neagră, cu Cetatea Albă a lui Ştefan cel Mare.” Autorul închină cartea sa bunului său prieten Valeriu Cojocaru, trecut în lumea de dincolo în anul 2010 la doar 52 de ani. Vadim Bacinschi „străbate cu un condei cald, delicat, dar obiectiv, minuţios, destinul cărurarului Cojocaru”, iar în partea a doua a volumului, avem „texte culese din periodice, semnate de protagonist”, cum ne spune domnul Cotuţiu.
Valeriu Cojocaru a ctitorit Clubul Şcolar „Istros”, rebotezat apoi „Danubius”, a făcut săpături în fosta vatră a satului Roşcani, acolo unde a murit Ioan Vodă cel Cumplit, Domnul Moldovei, a efectuat cercetări ştiinţifice privind valurile române de apărare din stânga Dunării de Jos în raionul Reni, a avut o vie activitate în cadrul Centrului Zonal al Tineretului Şcolar, condus de dânsul peste zece ani, în şcoala românească din Satu Nou, unde a ridicat un muzeu. A apărat din răsputeri limba română a moldovenilor din regiunea Odesa, arătând că sunt etnici români care vorbesc limba română şi nu „limba moldovenească”.
Cărturarul şi patriotul Valeriu Cojocaru ne spune tranşant, cu năduf, „M-am săturat să trăiesc cu proştii”, iar un pic înainte de a muri, „Nu-mi pot părăsi Basarabia scumpă...Rămân aici. Rămân aici fidel, ca un câine la casa stăpânului. Am de ce să latru.” N-a rămas. A plecat acolo unde nu este durere, nici întristare, nici suspin. A refuzat cântecul lebedei.
În cel de-al doilea articol, „Lumina de unde strălucesc arginţii”, domnul Cornel Cotuţiu are o grimasă pronunţată, îl pune în lumina care „vine de la Răsărit” pe omul Mihail Sadoveanu şi vedem un Sadoveanu minunat de minunile pe care le-a văzut în URSS. Domnul Cotuţiu îl vede mare pe scriitorul Sadoveanu, însă ca om, este mic. Ca om nu a vrut să vadă ororile războiului, nu-i spune nimic odiosul Dictat de la Viena din 1940, şi mulţumeşte sovieticilor, în articolul „Ardealul de Nord”, pentru „reprimirea” acestui teritoriu românesc, nu ia nici o atitudine publică privitor la soarta Basarabiei şi a Bucovinei. A intrat în partidul comunist, ne mai spune dl. Cotuţiu, în schimbul unui conac şi o moşie la Ciorogârla. Are cabane de vânătoare, bani şi influenţă, în timp ce lacrimile curgeau gârlă în preajma sa. Domnul Cotuţiu, revoltat, ne mai spune, „Tudor Arghezi, un alt uriaş penibil lingău postbelic, din păcate, pur şi simplu îl considera un al treilea Mihai, aşadar, alături de Mihai Viteazul şi Mihai Eminescu.”
Iată doi oameni diferiţi pe care ni-i pune în faţă domnul Cotuţiu în cele două articole ale sale apărute în SUA. Adică două lumi total diferite, una românească, cu luptători pentru salvarea identităţii româneşti, în condiţii complicate, cealaltă, în reflectorul unei lumini ciudate, cu mari scriitori şi mici caractere.