Cornel Cotuţiu vine La noi cu Ochiul diurn

Scriitorul Cornel Cotuţiu mi-a făcut cadou proaspăta sa carte „Ochiul diurn”, din ciclul „La noi”, volumul V, apărută la editura „Şcoala Ardeleană”, din Cluj-Napoca, 2016. Pe coperta spate a volumului, domnul Cotuţiu ne aruncă zâmbetul său moale-sarcastic, parcă ne spune, haideţi măi, citiţi-mă, că aveţi ce citi! Domnul Cotuţiu ne poartă prin amintiri, având o eleganţă a sentimentului, purtând cu noi o bună „disciplină a conversaţiei” şi comunicându-ne uneori o liniştită tăcere.
Sunt foarte multe personaje, abundenţa eroilor scrie această carte. Este o deosebire esenţială între a-ţi aminti ceva din petalele trecutului păstrat în depozitele memoriei, ca o cunoaştere impersonală despre el, şi atunci când simţi erupţia în conştiinţă a trecutului trăit, acele clipe ale revelaţiei când jocurile amintirii oferă conştiinţei senzaţia realităţii trăite. Prin căutarea timpului trecut, domnul Cotuţiu caută existenţa noastră anterioară şi astfel avem o autobiografie alegorică, nu avem neapărat aici o zonă a observaţiei imediate, ci un plan al revelaţiilor vieţii interioare.
Domnul Cotuţiu îşi iubeşte propriile proiecţii sufleteşti, este suficient ca dânsul să-şi atingă dorinţele, ca toate satisfacţiile actului acesta să se anuleze, cunoaşterea lumii, călătoriile prin copilărie, iubirile trăite sunt, de-acum, experienţe noi, trăind, omul, în general, îşi anulează iluziile cu care imaginaţia lui infantilă invadează universul. Domnul Cotuţiu simte că scrisul său joacă un rol fundamental în trăirile sale până când îşi descoperă eul propriu şi descoperindu-l, îl protejează subtil.
Cartea începe cu un omagiu adus eminentului profesor şi scriitor Sever Ursa, ctitorul muzeului „Cuibul visurilor” din Maieru. Domnul Cotuţiu îl priveşte admirabil pe domnul Ursa, „Ce de strălucitoare forme geometrice în caleidoscopul destinului său! Soţ şi părinte exemplar, profesor seducător, muzeograf împătimit, eseist şi etnograf de vocaţie, conviv persuasiv prin înţelepciune şi umor mustind de vitalitatea înaintaşilor.”
Urmează reputatul sculptor Maxim Dumitraş, de la Sângeorz-Băi, directorul Muzeului de Artă Comparată de aici, pe care îl descrie plastic, „E răbdător, e tenace, e generos, are bun simţ şi simţul umorului, are carismă, nu se lamentează, nu poartă ranchiună! Creează şi face!”
Urmează Năsăudul, cu domnul Ioan Seni, care este „un bărbat altruist, răbdător cu toanele unor capricioşi, omul vorbei cumpănite şi al calmului rezistent”, însă şi omul care şi-a lăsat mustăţi „cum îi şade foarte bine de bunic.”
Urmează alte şi alte personaje, folcloristul Liviu Păiuş, medicul Ion Botoş, scriitorii care ne-au părăsit, Daniel Drăgan, Radu Mareş şi Ioan Alexandru, apoi, runceanul Vasile Dâncu cu ale sale „75 de poeme”, sufletista scriitoare Veronica Oşorheian, scriitoarea Elena M Câmpan cu spaţiul dânşii „care trece apa”, zburdalnicul scriitor păsărar Ilie Hoza, cu cele „5 anotimpuri” ale sale, scriitorul şi jurnalistul Menuţ Maximinian cu al său frumos „Dosar 35”, iar împreună cu scriitorul Vasile Filip, ne-a dăruit admirabila „Cultura tradiţională imaterială românească din Bistriţa-Năsăud”, omagiu prof. Gh. Marinescu, la 70 de ani, scriitorul Icu Crăciun cu „Revanşa” sa, scriitorul Iacob Naroş, cu „Liviu Rebreanu în Cuibul visurilor” şi iureşul continuă.
Ba chiar şi subsemnatul se află în carte, cu volumul „În vuietul timpului”, iar domnul Cotuţiu mă pune „în freamătul prezentului”, pentru că, „Este cald şi voioşie la Rodna”, şi cu „Unde este satul românesc”, unde închei cu, „Ţăranul român nu a murit, el doar s-a transformat. În bine sau în rău.”
Invazia de personaje continuă, cu scuzele de rigoare mă opresc aici din lipsă de spaţiu, mai amintesc totuşi acea „tovărăşie între un frasin şi un mesteacăn.”
La „Aprecieri critice” din finalul cărţii, îi găsim pe N. Steinhardt, D.R.Popescu, Alexandru Tion, Aurel Sasu, Nae Antonescu, Imelda Chiriţa, Viorica Pop şi Dan Popescu. Ceea ce scriam atunci este perfect valabil şi acum. „Şi cartea aceasta-La noi vol IV n.n.-a domnului Cornel Cotuţiu, are un fel de deliciu al detaliilor memoriei autorului, care sunt introduse în sintezele fanteziei, până la urmă substanţa stă în detalii, avem aici o frescă formată dintr-o îmbinare a creaţiei memorialistice şi una epică şi tocmai de aici, prin căutarea timpului trecut, se caută practic un mister strecurat într-o autobiografie alegorică.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5