Corneliu Baba şi Radu Petrescu s-au întâlnit la Winmarkt, în Bistriţa

În cadrul Liceului de Arte Plastice „Corneliu Baba” din Bistriţa, au avut loc, în această toamnă, un şir de manifestări culturale, ca semn de omagiu, adus cu ocazia comemorării a zece ani de la moartea marelui artist, dar şi în cinstea aniversării unui deceniu de la înfiinţarea şcolii bistriţene de arte, organizate cu sprijinul şi finanţarea Consiliului Local şi al Primăriei municipiului şi al Clubului Lions. Piatra de rezistenţă a acestor manifestări va rămâne, desigur, realizarea bustului artistului Corneliu Baba, de către Alexandru Gavrilaş Vasilichi, membru al Uniunii Artiştilor Plastici, al Clubului Lions şi director al liceului, dezvelit în mijlocul elevilor şi în prezenţa a numeroase personalităţi, în spaţiul public din faţa liceului, unde a fost sfinţit printr-o slujbă oficiată de părintele Nicolae Feier.

Lanţul manifestărilor cultural-artistice, ale Liceului de Arte Plastice „Corneliu Baba”din Bistriţa, a continuat, sub o nouă formă de parteneriat, împreună cu elevii de la Grupul Şcolar „Radu Petrescu” din Prundu Bârgăului, prin colaborarea directă şi exemplară dintre tinerele profesoare Oana Cârlig şi Diana Morar.

Proiectul comun, al Liceului de Arte Plastice „Corneliu Baba” din Bistriţa şi al Grupului Şcolar „Radu Petrescu” din Prundu Bârgăului, realizat de cele două profesoare, s-a materializat printr-o frumoasă expoziţie de icoane pe sticlă, conţinând 115 exponate, aparţinând a 60 de elevi de la liceul de arte bistriţean şi 40 de la liceul prundean, care a fost deschisă vineri, 5 decembrie 2008, ora 17, în incinta extrem de primitoare de la ultimul etaj al fostului magazin Măgura, găzduită de firma WINMARKT.

La vernisajul expoziţiei au vorbit, despre lucrările elevilor, profesorul de istoria artei, Vasile Duda, directorul adjunct al Liceului de Arte Plastice „Corneliu Baba”, profesorul Macedon Retegan, inspector şcolar pentru arte şi Sorin Herciu, preşedintele Clubului Lions. Profesoarele Oana Cârlig şi Diana Morar au împărţit diplome pentru toţi elevii celor două şcoli, care au expus lucrări. Un grup de elevi de la Liceul „Radu Petrescu au susţinut un original program de colinde. La această manifestare culturală au participat copii, elevi, părinţi şi profesori, inspectori şcolari, alături de un public numeros.

Cu toate că, artistul plastic Corneliu Baba şi scriitorul Radu Petrescu, nu s-au cunoscut, personal, în timpul vieţii, cele două mari personalităţi ale culturii româneşti s-au întâlnit, acum la Winmarkt în Bistriţa, prin numele lor atribuite celor două şcoli din judeţ, în care arta şi literatura ocupă locul potrivit.

Colaborarea dintre cele două şcoli va continua, fiind prevăzute şi alte proiecte, între care o expoziţie de icoane pe sticlă, care se va realiza în preajma sărbătorilor Sfintelor Paşti, precum şi o altă activitate de 1 Iunie.

Niculae Vrăsmaş

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]