Suplimentul "Răsunetul Cultural", realizat de Societatea Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud

Coşbuc în altă lumină

Vasile Vidican

„Coşbuc sau lirismul pragurilor” (Andrei Moldovan, „Coşbuc sau lirismul pragurilor”,Ediţia a II-a revăzută şi completată, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2012) este fără îndoială unul dintre volumele de referinţă care s-au scris despre opera poetului din Hordou. Chiar dacă există un număr consistent de studii şi volume de critică literară pe marginea poeziei coşbuciene, cele care să merite atenţia noastră (în sensul cel mai serios al termenului) şi care să limpezească cu adevărat apele creaţiei lui Coşbuc, sunt mai puţine decât am fi tentaţi să credem.
Andrei Moldovan vorbeşte în cel de-al III-lea capitol al cărţii sale despre două largi direcţii critice în receptarea liricii coşbuciene: una care subliniază o oarecare inegalitate în opera poetului, socotind o parte a acesteia ca fiind „minoră” (E. Lovinescu, G Călinescu etc.) şi o alta, care insistă asupra unei anume coeziuni între părţi ale creaţiei lui George Coşbuc ce ar putea părea într-adevăr distincte calitativ (V. Streinul, I. Pillat etc.). Dar prima dintre cele două direcţii - având reprezentanţi de seamă, aşa cum am văzut - a făcut ca asupra poeziei lui Coşbuc să fie aruncat un oarecare con de umbră, să existe un soi de reticenţă în aprecierile critice făcute ulterior. Or, una dintre mizele importante ale cărţii lui Andrei Moldovan, aş crede eu, constă chiar în anularea acestei forme de neîncredere, tratând opera pe care o are în vedere fără prejudecăţi, cu rigoare exegetică, cu un didacticism benefic în cazul de faţă.
Studiul debutează cu câteva consideraţii generale asupra rostului poetului în lume în viziunea poetului din Hordou: „George Coşbuc face parte din acea stirpe de poeţi care au crezut totdeauna că au o menire de împlinit, că sunt hărăziţi să vină în întâmpinarea unor aspiraţii ale neamului lor.” (p. 9) Criticul insistă aici, aşa cum o va face de altfel (direct sau printre rânduri…) pe tot parcursul volumului asupra naturii mesianice şi luministe a creaţiei poetului din Hordou. Acest fapt este pus pe seama unor aspecte semnificative de natură biografică: părinţii intelectuali, educaţia primită, lecturile poetului etc. Inventariind titlurile importante din biblioteca scriitorului bunăoară, criticul ajunge la concluzii ample în ceea ce priveşte cultura acumulată de poet, cultură care va fi recognoscibilă apoi în creaţia acestuia. Insist la rândul meu asupra celor două trăsături ale operei coşbuciene menţionate mai sus. Ele sunt esenţiale, aşa cum pare să susţină autorul, în formarea orizontului de aşteptare a lectorului atunci când se apropie de poezia lui George Coşbuc. Ele oferă pe de altă parte noi piste de lectură şi pun textele într-o altă lumină decât aceea a unui oarecare caracter de „creaţie minoră”.
Criticul trece mai departe, reluând cumva convingerea lui Coşbuc asupra menirii apostolice a poetului printre semeni. Utilizând (în mod cât se poate de oportun, după părerea mea) termenul de „traducere”, criticul insistă asupra ideii că misiunea poetului la Coşbuc pare să fie aceea de a transmite adevăruri esenţiale, fundamentale prin intermediul limbajului poetic al poporului căruia i se adresează. Din nou, nu se poate să nu observăm cheile noi de lectură care ni se pun la dispoziţie. Poeme despre care cu prea mare uşurinţă s-a susţinut că ar fi „minore” sunt puse într-o altă lumină, aceea a punerii marilor adevăruri, a miturilor la îndemâna cititorului, apropiindu-i-le. A se vedea în acest sens comentariile pe text ale criticului. Acesta distinge astfel marile adevăruri, motive fundamentale, mituri etc., în poemele avute în vedere, utilizând instrumente de analiză specifice criticii moderne (Gérard Genette ş. a.).
Se poate distinge deja o altă particularitate importantă a studiului lui Andrei Moldovan. Este vorba despre dubla deschidere a analizei: atât înspre trecut, cât şi înspre viitorul receptării operei coşbuciene. Este limpede de acum faptul că sorgintea mesajului poeziei lui Coşbuc se găseşte în valorile culturii antice. În ceea ce priveşte poemele considerate „minore” de către o parte a comentatorilor, criticul utilizează în mod inspirat un termen preluat de la pictorul spaniol Francesco Goya şi anume acela de „capricii”. Autorul înlătură aşadar sintagma „poezie minoră”. O face cu multă eleganţă, întrucât noul termen face trimitere mai degrabă la ideea de încercare, de explorare creativă (aşa cum stau lucrurile în cazul pictorului menţionat), decât la accepţiunea de semieşec creator care plutea asupra poemelor la care se face referire. Incisiv şi cumva speculativ şi de această dată, Andrei Moldovan recunoaşte un oarecare tipar în inserarea acestor poeme în cadrul volumelor. Fapt interesant care nu face decât să vină în sprijinul tezei criticului conform căreia poetul, aşa cum îl vede Coşbuc, trebuie să vină în permanenţă în întâmpinarea cititorului, să-i asigure un soi de confort în procesul acesta al asimilării marilor adevăruri care îi sunt livrate prin poezie.
Utilizând în continuare concepte preluate din noile teorii ale lecturii, dar şi poetici ale antichităţii, autorul trece propriu-zis la analiza operei. El stabileşte (venind în întâmpinarea opiniilor conform cărora lirismul în opera lui Coşbuc este alterat de existenţa narativului şi a dramaticului): „Mai întâi, poetul oferă un câmp deschis liricului, lăsându-l să dăinuiască în primul rând forme ale narativului şi ale dramaticului.” (p. 117) La fel, vorbind despre trăsăturile clasice sau cele romantice din creaţia poetului, criticul constată că nici aici nu este indicată o analiză exclusivă a acestor elemente, fapt ce ar duce invariabil la o minimalizare a unei opere ce stă sub semnul structurilor deschise.
Capitolul cel mai consistent ca inedit al interpretării din volumul discutat aici este poate cel de-al VI-lea, intitulat în mod sugestiv „Pragul” (si aici termenul este atent explicat, semn al unei eleganţe şi corectitudini ştiinţifice impecabile în lucrarea de faţă). „Am spune că poezia coşbuciană este asemenea pragului care ne aminteşte că grădina şi interiorul fac parte din acelaşi spaţiu.” (p. 133) Nici că se putea o acoperire mai amplă într-o singură frază a întregii opere poetice a lui George Coşbuc… Vectorii analizei critice, spuneam undeva mai sus nu sunt îndreptaţi doar înspre trecut. Deosebit de interesante mi s-au părut pasajele în care autorul identifică punţi de legătură cu postmodernismul însuşi. Sunt pagini pertinente dar cu adevărat surprinzătoare în care criticul stabileşte cu acribie (fără a cădea însă în păcatul unui didacticism exagerat…) deschideri pe care lirica lui Coşbuc le are în postmodernism şi a manierei acestuia de a percepe şi reda lumea.
„Coşbuc sau lirismul pragurilor” este o lucrare complexă, excelent structurată dar care oferă în acelaşi timp noi piste de interpretare exegetică. Nu este vorba neapărat de vreo reevaluare a liricii coşbuciene, fapt pe care îl susţine autorul însuşi, ci de o statornicire a valorii acesteia înainte de toate, semnalându-i deschideri inedite, deschideri care îndeamnă cititorul la relectura operei comentate.

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]