Creator de ramură cu umbră…

De acum, “Răsunetul” începe să fie bătrân ca timpul, ca iubirea, ca auzul, ca văzul, ca visul, ca luciditatea…De acum, îmbătrâneşte frumos.
A ştiut să pagineze mii de învârtiri solare din destinul nostru în sintaxa gândului drept şi a trăirii cumpătate. “Răsunetul”, cel de toate zilele, este ca lancea lui Achile, iertătoare şi neiertătoare. Ştie, precum filozoful, că lumea e spartă, e făcută cioburi, şi tocmai de aceea vrea să-i refacă unitatea, să-i interogheze idealul şi rătăcirea, verticalitatea sau umilinţa. Este, ca să folosesc o sintagmă celebră, „ creator de ramură cu umbră...”
Îi doresc să rămână iradiant, să aibă măsură în toate, dezinvoltură, cordialitate, nu în ultimul rând „cinste şi gramatică”; aflând întotdeauna ce este esenţial în tumultul vieţii. Spunea Nichita Stănescu: „ Lacrima se cântăreşte mai ales după sarea ei şi mai puţin după apă.” Cu alte cuvinte, le doresc celor de la „Răsunetul”, mai cu seamă împătimitului de actualitate culturală, scriitorului Menuţ Maximinian, înmulţirea curajului în numele ideilor cu sânge fierbinte care să elucideze, să nască atitudini, să refuze surzenia şi orbecăiala lumii.
În emoţia aniversară, primiţi-mă în fotografia Dumneavoastră de familie!
Ne reîntâlnim mâine...