Cum stăm cu pensiile?

Creştere de 9,3% în judeţul Bistriţa-Năsăud

Chiar dacă anii anteriori au fost pigmentaţi cu reduceri de pensii, statistica pare să contrazică acest fapt.

Conform unei analize Econtext.ro, pensia medie în judeţul Bistriţa-Năsăud a crescut în ultimii doi ani, deşi, teoretic, guvernanţii au îngheţat pensiile, ba au mai şi „atentat” la ele prin majorarea TVA.

Conform datelor statistice, pensiile au crescut în timpul recesiunii în mai multe judeţe ale ţării.

Astfel, pensia medie în trimestrul IV al anului 2008 – când a izbucnit criza în România – a fost în Bistriţa-Năsăud de 578 lei. Acum a ajuns la 632 lei. Este vorba, aşadar, de o creştere cu 9,3%.

Potrivit jurnaliştilor de la Econtext, în Galaţi, Constanţa, Vâlcea şi Teleorman au mai fost înregistrate creşteri ale pensiei medii cu peste 10%.

La celalalt capăt al ierarhiei se află Giurgiu, unde pensia nu a depăşit pragul de 600 de lei nici după majorările succesive ce au avut loc în anii recesiunii.

De asemenea, Clujul, un alt judeţ cu o economie puternică, ocupa a 39-a poziţie în topul creşterii pensiilor (cu 7,5%).

Mai multe detalii găsiţi accesând linkul:

http://www.econtext.ro/dosar--2/analiza/misterele-romaniei-pensia-a-crescut-in-timpul-recesiunii-in-toata-tara-vezi-cu-cat-a-urcat-pensia-in-fiecare-judet.html

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5