Crin Antonescu a lansat la Cluj-Napoca „revoluţia bunului simţ”

Liberalii spun că românii nu mai au nevoie de animale politice, ci de oameni politici. „Iată omul!”, l-a prezentat Varujan Vosganian pe preşedintele PNL, Crin Antonescu, în cadrul Ligii Aleşilor Locali a partidului, care a avut loc la, Cluj-Napoca, în sala mare a Casei de Cultură a Studenţilor. Iar „omul” i-a chemat pe toţi românii la încă o revoluţie, după 20 de ani de la căderea lui Ceauşescu: revoluţia bunului simţ şi a onoarei.

La eveniment au fost prezenţi peste 100 de liberali din judeţul nostru, simpatizanţi şi nume importante de pe scena politică. Amfitrionul întâlnirii de la Cluj-Napoca a fost prim-vicepreşedintele Partidului Naţional Liberal, Ludovic Orban, autodeclarat prieten al primarilor PNL din Transilvania şi, desigur, duşman al lui Traian Băsescu, căruia i s-a adresat voios: „Băsescu, ieşi din joc, c-ai ajuns mai mic ca Boc!”.

Aflat între susţinători, rectorul U.B.B., Andrei Marga, a făcut trimitere la nevoia reaşezării adevăratelor valori în România ,,atâta timp cât mediocrităţile sunt încurajate pentru că sunt servile şi nu pun în pericol liderii, şansele de normalizare ale României sunt minime’’, declara sugestiv filosoful Andrei Marga, referindu-se la actuala guvernare.

La rândul său, candidatul PNL Crin Antonescu, a reamintit participanţilor că viitorul ţării stă în mâinile ,,electoratului tăcut, de bun simţ, care mai crede într-o Românie curată şi prosperă’’.

Prin evenimentul de la Cluj-Napoca, Crin Antonescu a punctat prima şi singura lansare a candidaturii sale într-o zonă istorică a României, ocazie prin care a reamintit că ,,la 20 de ani de la Revoluţie e nevoie de o altă revoluţie – a bunului simţ’’.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5