Cristina Iurişniţi, candidat USR pentru Parlamentul European: Educaţia şi egalitatea de şanse, prioritare pe agenda europarlamentară

Prof. Cristina Iurişniţi, deputatul USR de Bistriţa-Năsăud şi candidat la alegerile europarlamentare, a anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă, alături de Cristian Ghinea - vicepreşedinte USR şi Radu Mihaiu – USR  Bucureşti, că formaţiunea pe care o reprezintă a lansat un adevărat „festival al democraţiei”, în vederea stabilirii listei de candidaţi pentru alegerile europarlamentare din 26 mai 2019. De altfel, la Bistriţa, cei trei candidaţi la alegerile europarlamentare se vor întâlni cu membrii şi simpatizanţii formaţiunii, pentru a le prezenta proiectele pe care vor să le promoveze în forul european.

„Suntem în cadrul unui festival al democraţiei, suntem pentru prima dată în istoria partidelor politice când avem nişte alegeri transparente, pentru a selecta candidaţii cei mai buni care vor reprezenta România din partea USR în Parlamentul European. Am schimbat paradigma, nu mai avem nişte numiri interne, în spatele uşilor închise, ci avem nişte dezbateri publice, avem campanie internă, care este transparentă, unde fiecare poate să participe, de la membri, simpatizanţi, până la opozanţi. (...) Dorim să spargem până urmă ceea ce s-a întâmplat până acum, din punct de vedere al calităţii, al competenţelor, clişeele pe care le cunoaştem cu toţii în societatea românească, adică „politica este o mizerie”, „cei de la Parlamentul European nu ne reprezintă”. Aşa cum am făcut în Parlamentul naţional şi am schimbat paradigma, vrem să o ducem mai departe această schimbare, prin implicarea noastră, în Parlamentul European”, a declarat deputatul Cristina Iurişniţi.

Parlamentarul USR BN a menţionat că, în calitate de profesor, a simţit că se impune să se implice mai departe şi să ducă agenda parlamentară naţională şi în Parlamentul European, pentru ca tot ce a acumulat în 20 de ani să contribuie la dezvoltarea politicilor educaţionale, asta pentru că „tot ce vine de la Bruxelles şi Strasbourg are o influenţă în plan naţional”.

„Mi se pare foarte important să ne implicăm, cei care suntem membri USR şi să reprezentăm cu cinste poporul român. Din perspectiva proiectului european, ne dorim să ne apropiem de nucleul dur, Franţa –Germania, şi în niciun caz să alimentăm ceea ce face guvernarea actuală,  adică să scoată încet-încet România de pe harta Uniunii Europene, să ne îndreptăm spre Grupul de la Visegrad sau să fim pasibili de activarea art. 7 din Tratatul Uniunii Europene”, a explicat deputatul Cristina Iurişniţi.

Demnitarul bistriţean a precizat că, dacă primi voturile electoratului pentru a accede în Parlamentul European, va activa în Comisia pentru educaţie şi pentru cultură, dar va avea pe agenda sa parlamentară şi tema importanţei reprezentativităţii femeilor în zona decizională, administrativă, în Comisia de egalitate de şanse între femei şi bărbaţi.

„Este imporant să fie prezente femeile, să fie valorizate, să se audă vocea lor, pentru că secole la rând femeia a fost discriminată. Voi susţine prezenţa femeii mult mai accentuată în toate zonele de decizie şi de reprezentativitate. În momentul actual, în Parlamentul României avem 18% femei, iar media europeană este între 30-32%. (...) Voi activa în Comisia de educaţie, voi urmări ceea ce am început în Parlamentul României, scăderea abandonului şcolar din perspectiva unor programe comune europene, implementarea educaţiei pentru sănătate şi educaţie sexuală în şcoli. La fel, avem o problemă legată de echivalarea diplomelor, de curricula europeană, de la bacalaureatul european până la masterat şi şcoala doctorală. Aceste programe trebuie să devină europene, trebuie să avem o armonizare la nivelul politicilor educaţionale”, şi-a prezentat deputatul Iurişniţi parte din agenda europeană.  

Aceasta a mai spus că rolul unui eurodeputat este şi de a fi prezent în teritoriu, inclusiv prin birouri parlamentare, pentru a fi mai aproape de cetăţeni, oferindu-le consiliere specifică pentru atragerea finanţărilor europene.

Demnitarul bistriţean a menţionat că, după întâlnirea de la Sibiu, şi cea de astăzi de la Bistriţa,  în perioada următoare sunt programate mai multe întâlniri ale candidaţilor USR la alegerile europarlamentare cu membrii şi simpatizanţii formaţiunii, la Cluj-Napoca, Bucureşti, dar vor fi făcute şi conexiuni online cu USR Diaspora. Alegerile finale pentru stabilirea ordinii pe listă vor avea loc între 22 şi 29 noiembrie, iar fiecare din cei 5300 de membri de la nivel naţional va putea vota online, pe o platformă special creată.  

 

 

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]