Cristina Iurişniţi, la prezentarea raportului de activitate pentru 2018: Din septembrie, mă voi concentra pe candidatura la europarlamentare

Deputatul USR de Bistriţa-Năsăud, Cristina Iurişniţi, şi-a prezentat, în cadrul unei conferinţe de presă, raportul de activitate cu realizările şi obiectivele din acest mandat, punctând din capul locului faptul că din luna septembrie se va dedica pregătirii candidaturii pentru alegerile europarlamentare din 2019.

         „Este important să fac cunoscută activitatea mea până în momentul de faţă. Cifrele vorbesc de la sine: 62 luări de cuvânt în 42 de şedinţe, 21 de declaraţii politice, 76 propuneri legislative – unele le-am susţinut, altele le-am iniţiat – şi 52 de întrebări şi interpelări. (...) Nu sunt sigură că voi candida pentru următoarea legislatură, mă mai gândesc. Mă voi concentra pe candidatura mea la alegerile europarlamentare, începând din septembrie”, a declarat deputatul Iurişniţi.

         Parlamentarul bistriţean al cărui slogan a fost „Dacă educaţie nu e, nimic nu e”, şi-a structurat prezentarea pe teme şi acţiuni pe plan local, naţional şi internaţional.

         În ceea ce priveşte demersurile făcute pe plan local, deputatul Iurişniţi a nominalizat dezbaterile pentru introducerea educaţiei pentru sănătate în şcoli şi iniţierea protocolului instituţional, dezbaterile cu privire la dezvoltarea învăţământului profesional dual, întrebarea adresată Ministerului Dezvoltării Regionale pentru susţinerea modernizării corpului de liceu de la CN „Liviu Rebreanu”, interpelarea adresată Ministerului Economiei pentru extinderea magistralei de gaze pe Valea Bârgăului, dar şi la Miceştii de Câmpie, susţinerea deblocării unui post de stomatolog la Beclean sau monitorizarea proiectului pilot „O masă caldă în şcoli”. „Am înfiinţat trei birouri parlamentare, la Prundu Bârgăului, Năsăud şi Sângeorz Băi,, în afară de cel de la Bistriţa, tocmai pentru a fi mai aproape de cetăţeni şi a prelua problemele care sunt în comunităţi şi de a duce mesajul Uniunii Salvaţi România, pentru că reprezint o entitate politică care propune schimbarea clasei politice corupte”, a precizat Cristina Iurişniţi.

         Parlamentarul USR a punctat şi o serie de propuneri pe care le-a făcut în legislaţia naţională referitoare la Legea pentru combaterea violenţei domestice şi Legea internschip-ului, dar şi pentru depolitizarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării. De asemenea, în plan parlamentar a fost depusă o iniţiativă legislativă pentru introducerea contractului de muncă part-time pentru elevii din învăţământul profesional dual, concomitent cu o scădere a impozitului  muncii

         Votul pentru eliminarea pensiilor speciale din administraţia locală, lupta pentru menţinerea independenţei justiţiei, lecţiile de democraţie pentru liceeni, prin vizita celor 60 de elevi de la „Andrei Mureşanu” la Parlament, promovarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi, dar şi campania „Fără penali în funcţii publice” sunt alte acţiuni care au fost evidenţiate de deputatul USR, prof. Cristina Iurişniţi.

Comentarii

21/07/18 07:53
alegator

Cantitatea luarilor de pozitie nu este importanta ci continutul acestora. Din cate stiu nu ati revolutionat cu nimic sistemul politic. De fiecare data v-ati aliniat curentului #hastagist extremist. Romania are nevoie de solutii pasnice si democratice, pentru cetateni nu de aratori cu degetul si indivizi care se infoaie in pene dar pe care daca-i scuturi bine nu au nici un fel de solutie in afara de dorinta de a se cocota cat mai sus pe scara puterii...! Nu ne pacaliti..! De la un profesor ma asteptam la solutii viabile, dumneavostra si partidul din care faceti nu prea stiti in care directie sa o apucati...,aveti un singur scop alergatul dupa himera puterii (adica ciolan!)

28/07/18 12:14
comentator

Pai da... ptr ca acolo-i " farina de malai " cea mai fina ... ! Si io vreau sa candidez ... !

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5