Crucea Roșie, alături de cei 80 de bistriţeni ce iau masa la Cantina Socială Sfânta Muceniță Filofteia

În îndeplinirea misiunii noastre umanitare și în dorința de a le aduce mai multă lumină oamenilor care traiesc în sărăcie extremă, Crucea Rosie Română, Filiala Bistrița-Năsăud, a inițiat și realizat o nouă acțiune socială în cadrul programului ”Banca de alimente”.
In urma campaniei de strângere de alimente am colectat de la bistrițeni cu suflet mare și de la firma Agro Invest, donații de alimente greu perisabile, cu care am realizat o activitate social-filantropică foarte importantă pentru cetățenii municipiului Bistrița.
Am dorit ca alimentele să aibă finalitatea dorită și să fie mângâiere pentru cei care au într-adevăr nevoie de ele. Astfel, voluntarii de la Crucea Roșie au distribuit alimentele, la Cantina Socială Sfânta Muceniță Filofteia din Bistrita care funcționează în cadrul Asociatiei Filantropia Ortodoxă Bistrița-Năsăud, coordonată de părintele Marius Pintican.
În cadrul Cantinei Sfânta Filofteia servesc masa de prânz, zilnic, de luni până vineri, un număr de peste 80 de beneficiari de pe raza municipiului Bistrița, aflați în situații de dificultate. Prioritate au aici, copiii orfani, cei proveniți din familii monoparentale, familiile numeorase aflate în situație de criză sociala, persoanele vârstnice cu venituri reduse, tinerii care urmează cursuri de zi la instituţiile de învăţământ ce funcţionează în condiţiile legii, până la terminarea acestora, persoanele cu handicap și orice persoană care, temporar, nu realizează venituri.
S-au donat alimente de bază: zahăr, ulei, orez, paste făinoase, făină albă și de mălai, conserve, condimente, dulciuri, pastă de dinți, saci cu cartofi, ceapa, morcovi , pastranac si pungi cu fasole,.
Mulțumim partenerilor, cetățenilor bistrițeni, cetatenilor si preotului Ioan Creta din satul Floresti si voluntarilor care au donat și s-au implicat!
Oamenii pe care i-am ajutat au nevoie de sprijin în continuare, fiind necesară solidaritatea comunității bistrițene -într-un demers comun- de a sprijini persoanele nevoiașe, oferindu-le zilnic o masă caldă la Cantina Socială Sfânta Filoftea din Piața Unirii, nr. 9 din Bistrita, http://www.filantropiabistrita.ro/.
Solidaritatea umană salvează vieți!
Psih. Marius Moldovan – director Crucea Roșie Filiala Bistrița-Năsăud.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5