Crucea Transilvană pentru un primar din judeţ, acordată, azi, de mitropolitul Andrei

prof. Augustin Rus

Pentru credincioșii din comuna Budești, mai ales pentru cei din Parohiile Budești-Fânațe și Budești, în ziua de 11 august 2018 a avut loc un eveniment mai deosebit prilejuit de prezența IPS părinte Andrei Andreicuț, Arhiepiscop al Vadului Feleacului și Clujului și Mitropolit al Clujului, Maramureșului și Sălajului.
La intrarea în satul Budești-Fânațe, Mitropolitul Andrei a fost întâmpinat de tineri călări cu steag și tricolor, apoi la poarta bisericii de mulțime de credincioși, majoritatea purtând costume populare specifice locului. Mitropolitul Andrei a oficiat împreună cu un sobor de preoți o slujbă arhierească, a resfințit biserica după lucrările efectuate și a acordat preotului paroh Rareș Andrei Pântea brâu albastru prin care acesta a fost ridicat la rangul de sachelar, diplome pentru Consiliul parohial și unii credincioși ce s-au remarcat prin contribuții la buna gospodărire și înfrumusețare a bisericii. Din partea enoriașilor, IPS Andrei a oferit o icoană a Maicii Domnului și un coș cu „bunătăți locale”. La ieșirea din biserică, toți participanții au fost binecuvântați și li s-a oferit câte o cărticică de rugăciuni.
După un scurt popas la Casa parohială din Budești-Fânațe, Mitropolitul Andrei a plecat spre satul Budești, unde în apropierea bisericii și a Casei Parohiale era așteptat de mulți credincioși, unii în straie populare, însoțiți de preotul paroh.
Toți s-au îndreptat spre Capela mortuară unde s-a oficiat o slujbă de sfințire a acestui lăcaș, fiind adresate mulțumiri celor care s-au implicat în realizarea acestui „obiectiv” unde, spunea părintele Andrei, că ar fi de dorit ca fiecare să ajungă cât mai „târziu” cu putință. Preotului paroh Șumandea Claudiu Teodor i s-a acordat prima distincție - brâu albastru și rangul de sachelar, primarului comunei, Codrea Vasile, Crucea Transilvană care este cea mai înaltă distincție pentru mireni, diplome pentru secretarul Primăriei – Hedeș Ioan, pentru Consiliul parohial, pentru prim curatorul Mândrean Ion.
La sfârșitul ceremoniei, Mitropolitul Andrei, însoțit de soborul de preoți, de secretarul de stat Alexandru Pugna, de primarul comunei Vasile Codrea au gustat din „bucatele” pregătite de membrele Comitetului de femei al bisericii și s-au întreținut cu credincioșii prezenți la eveniment. În discuții s-a scos în evidență faptul că în lumea civilizată omul se naște în spital, moare în spital unde corpul este îmbălsamat, apoi este depus la Capelă și de aici în cimitir. Cu trupul, care rămâne în pământ, știm bine ce se întâmplă, sufletul însă, care nu este materie, are și el un drum și un„popas ”, până la judecata de apoi.
„Evenimentul” din comuna Budești a dat încredere participanților că prin rugăciuni și fapte bune ne putem schimba viața în bine, că poate să existe o colaborare între instituții, că putem avea o liniște sufletească de care avem mare nevoie în „vremuri tulburi”.
Privindu-l pe IPS Andrei, mi-am amintit de o afirmație mai veche a acestuia: „Toți oamenii vor să ajungă în Rai, nimeni însă (cu mici excepții) nu vrea să moară”.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]