CSDR nu semnează acordul privind legea unică de salarizare

Consiliul Naţional al Confederaţiei Sindicatelor Democratice din România, întrunit în staţiunea Felix, a hotărât, în unanimitate, să nu semneze acordul privind promovarea proiectului legii unice de salarizare în sectorul bugetar până nu se aplică Legea nr. 221/2008 referitoare la creşterea salarizării cadrelor didactice, aşa cum a fost aprobată de Parlamentul României şi publicată în Monitorul Oficial şi a cărei constituţionalitate a fost confirmată de Curtea Constituţională. Într-un comunicat emis redacţiei de preşedintele CSDR, Iacob Baciu, se subliniază necesitatea legii unice de salarizare, deoarece aşa cum se practică la ora actuală, politica salarială din sectorul publice se creează inechităţi şi este o sursă continuă de încurajare a corupţiei şi a tensiunilor sociale. Membrii Consiliului Naţional CSDR cer ca legea unică de salarizare să prevadă ca salariul de încadrare în sectorul bugetar să reprezintă cel puţin 80% din ponderea venitului salarial, în timp ce adaosurile la salariu, la fel ca şi în celelalte ţări civilizate, să nu depăşească un procent de 20% din acestea. Se solicită realizarea unui acord semnat de toate formaţiunile politice reprezentate în noul Parlament pentru a se asigura că, indiferent de culoarea politică a executivului şi a legislativului de după alegeri, proiectul legii unice de salarizare va fi promovat şi că va fi o lege în interesul cetăţeanului şi al societăţii româneşti.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]