CSEI 1Bistriţa are cea mai activă patrulă de reciclare. „Andrei Mureşanu” a colectat cea mai mare cantitate de baterii. Fii suporterul lor!

Tinerii și copiii devin o forță din ce în ce mai activă în protejarea mediului în România. La a VI-a ediție, programul național de educație de mediu Patrula de Reciclare premiază 94 de echipe de preșcolari și elevi din toată țara.  12 Patrule din București și câte 2 Patrule din fiecare județ câștigă premiile locale ale ediției, pe 2 categorii:  ”Cea mai activă Patrulă” și ”Cea mai mare cantitate de baterii colectată”.

Echipele câștigătoare la a doua categorie au strâns și au trimis la reciclare peste 2000 kg de baterii uzate, adică aproximativ 70.000 de bucăți de baterii! Datorită eforturilor de informare ale tinerilor voluntari, comunitățile lor au înțeles că bateriile consumate nu trebuie aruncate la gunoi și le-au predat pentru a fi reciclate în deplină siguranță față de mediul înconjurător, precizează managerul de proiect Alexandra Arnăutu, într-un comunicat de presă.

                    În judeţul Bistriţa-Năsăud, câştigători sunt Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă nr. 1 – coordonator Teodora Popescu, pentru „Cea mai activă Patrulă”, şi Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu” – coordonator Alincuţa Preda, la categoria „Cea mai mare cantitate de baterii”.

Unele dintre Patrulele desemnate ca fiind ”Cele mai active” pe plan local au realizat între 40 și 50 de activități de informare și mobilizare a școlii și comunității, în perioada 15 noiembrie 2016 – 15 mai 2017! A trebuit să modificăm platforma online de raportare ca să cuprindem toate proiectele organizate. Imaginați-vă cât de motivați pot fi acești dascăli și copiii ca să se implice atât de mult într-un program extra-curricular, pe lângă cursuri, teme, examene și alte îndatoriri. Activitatea mai intensă ca oricând dovedește că Patrulele de Reciclare au un impact puternic, deja, în comunitățile lor și că educația pentru protejarea mediului este mai mult decât necesară. Datorită acestor performanțe, programul a fost menționat în plenul conferinței internaționale WEEEForum, de la Malta, în luna aprilie, drept un adevărat exemplu în educația de mediu, la nivel european. Grija față de mediu este una din principalele preocupări ale generației tinere iar noi, adulții și instituțiile, trebuie să răspundem cât mai curând așteptărilor lor” spune Andreea Idriceanu, managerul de comunicare al Asociației RoRec.

         Cele 94 de echipe câștigătoare au șansa de a-și alege premiile, care pot consta în materiale didactice, echipamente IT, rechizite, necesar de birotică sau excursii.

Ediția 2016-2017 continuă! Premianții naționali vor fi aleși în luna septembrie. Succesul echipelor locale depinde de cât de multe deșeuri electrice trimit la reciclare Suporterii lor, până la 31 august 2017!
 

Fiecare cetățean, firmă sau instituție care scapă de aparatele electrice vechi în beneficiul programului își ajută copiii și profesorii să câștige unul din premiile naționale. Firmele și instituțiile care casează deșeurile electrice din gestiune devin Suporteri al Patrulei de Reciclare și se alătură comunității naționale a organizațiilor ce susțin colectarea responsabilă a deșeurilor electrice în România.

Până în prezent, 8 echipe județene au câștigat premii naționale: Sibiu (3 premii), Argeș, Bihor, Covasna, Gorj, Harghita, Iași, Vâlcea. Unde vor merge trofeele ediției 2016-2017, depinde de cât de harnici vor fi Suporterii Patrulelor la colectare până pe 31 august.

 
 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]