CSM Bistriţa învinge Clujul, în deplasare, scor 24-25! Măzăreanu, 16 mingi salvate

CSM Bistriţa a învins, scor 24-25, în partida cu U Cluj, din etapa a 16-a a Ligii Nţaionale la handbal feminin. La pauză, scorul era 16-14. Echipa a luptat până la capăt, remarcată fiind portarul Ana Maria Măzăreanu, care şi-a aniversat foarte frumos şi ziua de naştere. La mulţi ani, sănătate şi multe goluri salvate!

În prima repriză, bistriţencele au condus, fiind egalate la 6, iar de aici au dus o luptă de urmărire, diferenţa fiind şi de 4 goluri. Jumătate din golurile Bistriţei au fost marcate de Oana Chirilă. Portarul Ana Maria Măzăreanu a reuşit câteva intervenţii care au făcut ca diferenţa să nu se majoreze pe tabela de marcaj.
La reluare, bistriţencele au reuşit să egaleze la 19, în minutul 12, şi apoi să preia conducerea, din minutul 14. Clujul a reuşit egalarea în minutul 28, dar Denisa Dorhoi a adus Bistriţa în avantaj.

Pentru echipa noastră au evoluat Ana Maria Măzăreanu, Cristina Sîntămărean, Laura Pristăviţa (2 goluri), Szilvia Szabo (2), Simina Vezentan, Andrada Maior Paşca, Irina Ivan, Marinela Gherman, Oana Cîrstea (2), Daniela Crap (2), Denisa Dorhoi (1), Andreea Bărbos, Oana Chirilă (11), Magdalena Paraschiv (4), Dana Raţiu (1), Gabriela Preda.

Este o victorie muncită pentru echipa lui Horaţiu Paşca, care le-a spus fetelor să se gândească la victorie, nu la evitarea înfrângerii. CSM Bistriţa nu mai câştigase din noiembrie. Cu 15 puncte, este pe locul 9, la egalitate cu U Cluj, care are golaveraj pe plus.

Etapa viitoare, Bistriţa stă, pentru ca în 19 februarie să joace în deplasare cu HCM Râmnicu Vâlcea.

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]