Cu ajutorul preoţilor, Crăciun bogat la Cantina socială Sfânta Filofteia

Asociația Filantropia Ortodoxă Filiala Bistrița-Năsăud, prin Cantina socială Sfânta Muceniță Filofteia din municipiul Bistrița, oferă zilnic, de luni până vineri masa de prânz unui număr de peste 80 de persoane, iar în ajunul marilor sărbători de peste an oferă ajutoare consistente familiilor nevoiașe din județul Bistrița-Năsăud.
Și acum, în preajma marelui Praznic al Nașterii Domnului, am venit în sprijinul celor nevoiași pentru ca și ei să simtă binecuvântarea și milostivirea Pruncului născut în ieslea Betleemului.
Astfel, la Cantina socială Sfânta Filofteia, din Piața Unirii nr. 9, s-au oferit pachete cu alimente de bază și produse tradiționale pentru perioada Crăciunului, produse medicale, de igienă, haine, dulciuri și jucării pentru cei mici.
S-au oferit pachete unui număr de peste 180 de familii aflate în evidenţele noastre, pachetele cântărind între 30 şi 40 de kilograme, în funcţie de numărul de membri din fiecare familie, cu un total de peste 700 de persoane și 6300 de kilograme de alimente, astfel încât nimeni nu a plecat și nu va pleca neluat în seamă de la noi.
Produsele oferite sunt din colectele organizate de Preacucernicii Preoți din Protopopiatele Bistrița, Beclean și Năsăud și din donațiile bunilor noștri creștini din municipiu, care sprijină permanent activitatea noastră.
Un rol important în colectarea ajutoarelor îl are și postul Radiorenașterea care rulează zilnic un spot publicitar care îndeamnă la faptele milei trupești prin asociația noastră.
De aceste daruri s-au bucurat și 35 de familii cu deficiențe de auz din municipiul Bistrița (ANSRBN), aflați în grija părintelui Cătălin Mileșan.
De asemenea, împreună cu părintele Ionuț Vlașin, preot misionar la Penitenciarul din Bistrița, am încercat, să aducem bucurie și mângâiere persoanelor private de libertate care nu au de la cine primi vizite în această perioadă, oferind 50 de pachete cu alimente tradiționale, produse de igienă și îmbrăcăminte.
Persoanelor aflate în grija noastră la cele 3 Centre rezidențiale pentru persoane vârstnice și cu nevoi speciale de la Cușma, Maieru și Tîrlișua, li s-a oferit toată asistența spirituală specifică acestei perioade, bucurându-se, de asemenea, de zeci de cete de colindători care aduc alinare și bucurie în sufletele lor. În zilele de praznic, se vor organiza mese festive cu caracter tradițional, astfel încât toți să simtă cât mai mult atmosfera creștină și familială specifică Sfintelor Sărbători.
Nu au fost uitați nici cei încercați de boală pe care îi avem în grijă prin Serviciul de îngrijiri medicale la domiciliu, Serviciul de ambulanță și Serviciul de transport dializă, ajungând și la ei cu pachete consistente prin care am dorit să-i conștientizăm că nu sunt singuri în neputințe, ci cu Dumnezeu care le poartă de grijă și acum de sărbători.
Mulțumim tuturor celor care au contribuit la mângâierea și bucuria oferită acelora care nu au să pună ceva sau destul pe masa de Crăciun, și Îl rugăm pe Mântuitorul Iisus Hristos, născut în ieslea Betleemului, să le răsplătească tuturor dragostea și dărnicia, pentru ”acești frați prea mici” ai Lui cu darurile Sale cele bogate – Întru mulți și binecuvântați ani, alături de cei dragi!

Pr. dr. Ioan Marius Pintican | Filantropia Ortodoxă Bistrița-Năsăud

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5