Cu Ioan Oltean, la o şampanie de ziua onomastică. Vezi a decis acesta !

Fostul deputat PNL, fost preşedinte al PDL B-N, Ioan Oltean, a precizat, într-o întâlnire cu presa, că doreşte şi rămâne un simplu membru de partid al PNL, nu doreşte nicio funcţie în partid la nivel de judeţ sau naţional, cu toate că a fost rugat şi i s-a propus acest lucru.
A mulţumit în mod deosebit presei bistriţene şi din judeţ pentru felul în care a fost mediatizat în cei 23 de ani de parlamentar, inclusiv cu poziţiile critice la adresa activităţii sale.
Are un gust amar şi este nemulţumit de procentajul obţinut de PNL la alegerile parlamentare, partidul este dezbinat, nu are lideri valoroşi, iar pentru judeţul B-N nu a avut o mână bună privind conducerea judeţeană a partidului.
A mulţumit tuturor alegătorilor din judeţ care l-au votat, cât şi celor care i-au fost împotrivă şi l-au contestat.
A recunoscut înfrângerea categorică a liberalilor la recentele alegeri, iar premierul Cioloş nu a adus serviciile scontate pentru PNL, dimpotrivă, a diminuat procentul.
Crede într-o revigorare a liberalilor şi o coeziune între membrii acestuia, dar nu va rămâne un membru mort, dacă va fi solicitat să repună partidul din nou pe picioare.
În viaţa civilă, după „lăsarea la vatră” din politică va deveni avocat, fiind membru al Baroului Avocaţilor din Bucureşti, deschizând şi la Bistriţa un cabinet de avocatură.
S-a oferit, cu generozitate, să apere cauzele celor din presa locală, în mod gratuit, primind mulţumiri anticipat.
Doarece îl cheamă şi Ioan, fiind în preajma sărbătoririi numelui – Sf. Ioan, a oferit un pahar de şampanie. Îi urăm omului politic Ioan Oltean tradiţionalul „La mulţi ani!”

Comentarii

07/01/17 10:48
alegator

Domnule Iohanis cum stati cu lupta anticoruptie...pentru unii.. falci de caine turbat iar pentru altii mac...?!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5