Cu sprijinul Bunului Dumnezeu şi al Marelui Mucenic Gheorghe vom birui” (I)

În municipiul Bistriţa, în ultimii ani, s-au construit sau sunt în curs de edificare mai multe biserici ortodoxe spre marea bucurie a creştinilor din oraşul nostru care, în marea lor majoritate cred în Biserica Naţională şi îşi pun nădejdea în Bunul Dumnezeu şi în Sfinţii Săi, care vin în ajutorul celor ce înţeleg să se roage cu adevărat pentru sprijin.

Printre aceste noi lăcaşuri de cult, lângă „Piaţa la ruşi” se construieşte o biserică semeaţă, adevărată catedrală, ce va deservi enoriaşii din zonă, reuniţi în „Parohia Sf. Gheorghe”, iar „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” este hramul bisericii, aflată, cum subliniam mai sus, în construcţie, parohie înfiinţată la finalul anului 2000, o dată cu Parohia „Sf. Ioan Botezătorul” şi a „Sf. Prooroc Ilie”, toate trei în Bistriţa.

Datorită acestei stări de fapte şi în urma concursului pentru postul de preot paroh la Parohia „Sf. Gheorghe” a fost numit, prin Decizia Î.P.S. Bartolomeu, preotul ARGHIR VLAŞIN, care cu media 9,02 a ocupat primul loc şi cu data de 1 februarie 2001, a fost transferat de la Parohia Bistriţa Bârgăului (doi) pe acest nou post.

Acum, când părintele Arghir însumează 28 de ani de preoţie şi când se străduieşte din răsputeri pentru a apropia momentul punerii sub acoperiş a impunătoarei biserici ce va domina intrarea dinspre Moldova a Bistriţei, ne-am gândit să avem un dialog mai amplu cu harnicul preot, ce pune temei adânc pe canoane în tot ceea ce face.

- Prea Cucernice părinte Arghir, haideţi să rememorăm anii dumneavoastră de slujire a altarului şi câteva dintre faptele ce v-au însoţit paşii ca preot.

- Sunt de 28 de ani purtător de odăjdii şi sunt foarte mândru de această profesie. Mândru şi recunoscător Bunului Dumnezeu că a făcut posibil şi mi-a hărăzit acest drum, plin de responsabilităţi, fie dacă mă refer doar la taina spovedaniei sau la cea a botezului. Mi-am început munca de preot în satul natal şi după 7 ani am părăsit Tăure pentru Bistriţa Bârgăului (doi), unde am stat 9 ani.

La Tăure am consolidat şi amenajat Casa Parohială şi am adunat, în mare parte, materialele pentru biserică.

La Bistriţa Bârgăului am amenajat şi am făcut locuibilă, inclusiv cu dependinţe, Casa Parohială, am scos tencuiala şi am făcut pictura în frescă în biserică şi am achitat nota pentru un iconostas care este acum în biserică şi am construit, la Colibiţa, până la sfinţire, biserica şi am demarat lucrările pentru Casa Parohială.

Apoi, din 1 februarie 2001 sunt la Parohia „Sf. Gheorghe” din Bistriţa.

- Îngăduiţi-mi să glumesc observând că aţi şters din „Bârgăul” din localitatea fostei parohii şi v-aţi mutat la Bistriţa. Cum a fost acest salt, ce a însemnat pentru dumneavoastră?

- Înainte de toate aş observa că oraşul este altceva, impune o altă mentalitate, dar creştinii, credincioşii adevăraţi sunt asemănători. Cine crede cu sinceritate o face de aşa manieră încât, din acest punct de vedere, nu se observă mari deosebiri.

Oamenii sunt la fel deşi este mai în elementul lui pentru că la oraş libertatea şi democraţia, mai ales la tineri, par a duce spre libertinaj, ce înlocuieşte bunul simţ românesc. De aceea, biserica, şcoala, chiar familia sunt chemate să-şi dea mâna pentru o educaţie şi o educare de substanţă.

În rest… Vedeţi şi dumneavoastră.

- Văd şi tocmai din acest motiv, sau mai ales din acest motiv, v-aş întreba: Cum este să construieşti o biserică, mai ales de aceste dimensiuni, pornind de la zero?

- Este complicat, este greu, sunt necesare eforturi deosebite, dar prin rugăciune şi cu sprijinul Bunului Dumnezeu şi a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, patronul spiritual al acestei biserici, orice este posibil şi pentru că mâine (n.n. duminică 27 noi.) se va face referire la puterea lui Dumnezeu, nimic nu este imposibil dacă-I ceri sprijinul cu deschidere.

Dar n-aţi întrebat cum este să construieşti o biserică chiar şi la oraş. Destul de greu, mai ales atunci când se abate peste tine şi criza. Dar să revin la martie 2001, când am început să caut o locaţie pentru amplasarea bisericii. Lângă Hotelul Diana „am edificat” cu vreo 25 de milioane lei vechi o fundaţie care mai există şi azi şi tace, apoi am ajuns la cea de azi. Căutarea a durat un an, un an greu,l dar în perioada iunie 2001 – mai 2002 am fost îmbisericit la Biserica „Sfânta Treime” Bistriţa (preot Ioan Suciu). Apoi…

În data de 25 aprilie 2002 am ridicat o bisericuţă din lemn în „Şoş”, blănită cu scândură, tencuită în afară, rigips în interior, încălzire centrală şi aer condiţionat, valoarea ei ajungând la 100.000.000 lei vechi (2002). Această bisericuţă s-a ridicat în timp record, 10 zile. În 5 mai 2002 s-a săvârşit prima Sfântă Liturghie în Joia Patimilor în mica bisericuţă „de la ruşi”, bisericuţă care „a trăit” până în anul 2006, când, cu ochii în lacrimi, credincioşii au asistat la dărâmarea bisericii din lemn, unde am slujit timp de 4 ani şi unde am săvârşit taina cununiei, a botezului şi am întâmpinat marile Praznice ale creştinilor.

Lucrările pentru construirea noului locaş de cult, cu Hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” au început în anul 2004 şi s-a ţinut cont de solicitarea Î.P.S. Bartolomeu, arhiepiscopul şi mitropolitul vrednic de veşnică pomenire, care a dorit ca Biserica să aibă demisol şi în aceasta purtăm acum dialogul nostru. De fapt, şi demisolul acesta s-a realizat în două etape, a doua unde este acum altarul s-a finalizat după demolarea amintitei bisericuţe.

- Am înţeles, părinte Arghir, că terenul relativ restrâns pe care-l aveţi la dispoziţie ca şi monumentalitatea bisericii, solicită strădanii, eforturi şi mulţi bani. Subiectul nostru este mai amplu decât am intuit eu iniţial şi vom continua discuţia noastră pentru ziarul „Răsunetul”, în ediţia de marţi, 6 decembrie. Până atunci, rămâneţi cu bine.

Vă mulţumesc şi Dumnezeu să vă Binecuvânteze şi ziarul „Răsunetul” şi pe dumneavoastră.

Adrian L. Mănarcă,

senior editor

Foto: Ioan Lazăr