Cuantumul taxelor speciale nu se modifică la Bistriţa. Cei care nu au contract cu Vitalia vor plăti 82 lei/an

Primăria Bistriţa a propus pentru anul viitor menţinerea la nivelul anului 2015 a taxelor speciale aprobate de Consiliul Local în anii anteriori. Proiectul de hotărâre a fost dezbătut ieri în ultima şedinţă ordinară a CL Bistriţa.
În zona taxelor speciale sunt incluse taxele pentru eliberarea şi utilizarea autorizaţiilor de liberă trecere pentru circulaţia pe străzile din municipiu (maşinile cu un tonaj de peste 2,5 tone), realizarea de accese suplimentare auto şi pietonale spre domeniul public, atribuirea locurilor de înhumare în cimitir, întreţinerea în cimitirul municipal, pentru oficierea căsătoriilor în zilele de sâmbătă şi în sărbătorile legale, pentru utilizarea capelei mortuare, pentru înregistrarea vehicolelor care nu se supun matriculării etc.
Altfel, începând cu 1 ianuarie 2016, cuantumul taxei speciale de salubrizare se ajustează la 82 lei/persoană/an. Această taxă se încasează numai de la persoanele fizice care au reşedinţa sau domiciliul în Bistriţa, dar nu au încheiat un contract cu operatorul de salubrizare, în speţă Vitalia.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5