Cuibul visurilor, cum s-a început?

Anul acesta se împlinesc 60 de ani de la întemeierea Muzeului istorico-etnografic şi memorialistic „Cuibul visurilor” din Maieru, de către apreciatul profesor şi scriitor Sever Ursa. Să-l invităm pe ctitor să ne povestească...
„În toamna anului 1958 am revenit la Maieru, unde mă căsătorisem între timp cu învăţătoarea Doina Sângeorzan. Alături de soţie şi, mai târziu, de cei doi fii ai noştri Liviu şi Ovidiu, astăzi profesori, m-am ocupat de întemeierea şi apoi de dezvoltarea actualului muzeu din comună, instituţie cunoscută, acum, în ţară şi peste hotare. Încă de la 27 noiembrie 1957, cu prilejul celei de a 72-a aniversări a naşterii lui Rebreanu, organizasem o expoziţie memorială, nucleul actualului muzeu. O parte din sătenii de la Maieru, ca într-o reacţie în lanţ, prin copiii din cercul şcolar înfiinţat în primul trimestru al anului şcolar 1957-1958, chemaţi cu supleţe şi tact, printr-o metodă a entuziasmării şi a mândriei stârnite, metodă mai puţin amintită în metodici şi regulamente şcolare, s-au obţinut obiecte deosebite ca valoare documentară şi etnografică. Mai trăiau atunci foştii ortaci de joacă şi abecedar ai lui Liviu Rebreanu, ori prieteni intelectuali din generaţii următoare. Printre aceştia, ţăranii Doniză Cioncan, Petre Lorinţ, Adrian Cobzaşiu, Bonifapt Ursa, Solovăstru Vârtic, ori intelectuali de vază ca Emil Bocşa-Mălin, cunoscut ziarist, Alexandru Avram, Aurelia Bocşa, Nicolae V. Ilieşiu, Constantin Partene, Anchidim Cioarba, Silviu Coruţiu, Augustin Partene şi alţii, unii foşti fondatori ai Societăţii culturale „Liviu Rebreanu”.Cu aceştia şi cu mulţi alţii, risipiţi prin toate colţurile ţării, am ţinut o apropiată şi fertilă legătură şi am organizat câteva emoţionante întâlniri sub genericul „Fiii satului se adună în cuibul visurilor”. În felul acesta zestrea spirituală a muzeului creştea an de an. Sala devenea neîncăpătoare...Am găsit înţelegere şi colaborare în rândul unor colegi de breaslă, ca Mircea Ştefan, directorul de atunci al şcolii, al bătrânilor satului şi, mai ales, curata şi inegalabila dăruire a copiilor, cei mai sinceri colaboratori. Alături mi-au stat şi unii reporteri de radio şi televiziune ca Aristide Buhoiu, Sânziana Pop, Mircea Munteanu, Anca Arion, Smaranda Oţeanu, Marioara Murărescu, Ion Moise, Anda Raicu, Anca Fusariu, Mihail I. Vlad, Constantin Mustaţă, poeţii Ioan Alexandru şi Adrian Păunescu, apoi cunoscutul editor şi exeget al lui Rebreanu, d-l Niculae Gheran, care mi-a propus câteva sugestii pertinente. Mi-am găsit aliaţi şi în unii intelectuali de bună credinţă... Gh. Marinescu...Lazăr Ureche, Florica Pop, Mihai Martin, Corneliu Botoş, Nicolae Gălăţeanu, Ştefan Mircea...Leon Hogiu, Mircea Prahase, Cornel Cotuţiu şi Ion Ilieş... Am găsit curaj şi soluţii pentru ca, începând din anul 1971 să pot concepe planul actualului edificiu, de fapt, într-o primă fază, a parterului său. Împreună cu foştii elevi, membri ai cercului...vreo 40 la număr, în ziua de 10 septembrie 1971 am săpat până târziu în noapte întreaga fundaţie a clădirii, într-un efort exemplar, fixat în grabă în câteva fotografii expuse acum în muzeu...
Între timp, muzeul se înalţă iar la 2 mai 1972 s-a inaugurat în prezenţa unui mare număr de români adunaţi la festivitatea ocazionată şi de întâlnirea fiilor satului. Au urmat multe nopţi şi zile alături de unii colegi, între care şi soţia şi cei doi fii ai mei, Liviu şi Ovidiu, în care muzeul a fost reorganizat în cinci secţii. Echipa lui Viorel Olar a lucrat la construcţie. Abia în anul centenarului lui Rebreanu, s-a aprobat supraetajarea clădirii şi amenajarea ei în forma actuală. Altă etapă de muncă şi alergătură...Acum, după ani şi ani de frământări, muzeul se prezintă vizitatorului ca o instituţie voluntară...dar mereu ospitalieră, rod al strădaniilor unui cerc de elevi...Înfăţişăm vizitatorilor din ţară şi de peste ţări, un muzeu cu peste 3000 de exponate, în şase secţii, istorie şi arheologie, ocupaţii vechi şi străvechi, ocupaţii mai noi, sala de etnografie Cuibul cuiburilor, şcoala şi copilăria în satul copilăriei lui Liviu Rebreanu şi sala Rebreanu creatorul.Totul merge pe ideea prezentării, de fapt, a lui Rebreanu, de la rădăcinile cele mai adânci ale satului său cel mai drag, până la masa lui de lucru...o concepţie originală, bine apreciată de specialişti...Aici am primit şi ajutorul lui Niculae Gheran, Mihai Marina şi alţii.
Muzeul din Maieru a devenit sursa, laboratorul unde s-au pregătit alte importante ramuri ale împlinirilor spirituale locale, unele cu implicaţii benefice mult mai largi. Astfel, în 1966 am înfiinţat aici prima revistă dintr-o şcoală generală din ţară, Cuibul visurilor, purtând în titlu această superbă metaforă rebreniană. Cuvântul inaugural al primului număr era semnat de însăşi soţia scriitorului, doamna Fanny Rebreanu...În aceasă activitate am simţit mereu căldura unor oameni de bine, doamna Puia Rebreanu a făcut preţioase donaţii, printre care şi bustul scriitorului executat de sculptorul Constantin Popovici...
Biblioteca muzeului deţine peste 6000 volume provenite prin donaţia unor intelectuali, fii ai acestor meleaguri. Pot fi consultate ediţiie Princeps ale scriitorilor, Vasile Alecsandri, Costache Negruzzi, George Coşbuc, Liviu Rebreanu, Dimitrie Bolintineanu, Octavian Goga, Nicolae Iorga, A.D. Xenopol, I.L.Caragiale, Ioan Slavici, Ion Agârbiceanu, Lucian Blaga şi alţii. Muzeul deţine colecţii de reviste rare, Gazeta Transilvania, Tribuna Bistriţei, Flacăra-1911-numere din Convorbiri literare unde a publicat Mihai Eminescu, o rară colecţie de calendare-începând cu anul 1812. Poetul Justin Ilieşiu, fiu al comunei, a donat în timpul vieţii, peste 500 cărţi şi documente.”
Daţi-mi voie să mă citez şi eu, din cartea mea „În vuietul timpului”, sunt cuvinte care mi se par simbolice. „Maieru, ca orice sat românesc autentic, are un simţ numai al său, prin care se vede un mic centru al lumii. Acest sat îşi are autonomia şi mitologia sa. Domnul profesor Sever Ursa este cel mai grandios depozit de documente despre natura umană din această fascinantă şi frământată Vale a Someşului.