Cuiul lui Pepelea

La ordinea zilei: - Asta-i SITUAŢIA, zice FMI – după alinierea preţurilor la gazele naturale - SCUMPIŢI FLATULAŢIA, că doar cam asta va mai rămas!

Epigrame şi catrene

Opinia unui specialist

Cu REFORMA, măi fârtate,

Azi stăm bine pe jumate …

Dar mai rău curând vom sta

Că n-avem ce reforma.

Alexandru Misiuga

Cărţile

Zicala are dreptate

„Dacă ai carte, ai parte”

Uite, el se face foc

După cărţile de joc

Aurel I. Borgovan

Vânătorul ghinionist

Că-i mare vânător ştiu toţi vecinii

O ştiu şi eu, vă jur nu-i păcăleală

Dar nu ştiu cum se face, din greşeală

Împuşcă numai capre-n fuste mini.

Ana Zegrean

Cornul abundenţei în tranziţie

A tranziţiei esenţă

Într-o frază o rezum:

Să existe abundenţă

Prin reduceri de consum.

C. Iuraşcu - Tataia

Lozinci ... lozinci ...

"Să trăiască! Să-nflorească

Ţara noastră românească!"

Iar eu strig şi strig cât zece:

Dar pe rod, pe rod când trece?!

Grigore Nedelcu

Unui procesoman

Prin acţiunea de pe rol,

El dovedeşte, benevol,

Că vrea în viaţa lui o dată,

Să fie om... cu judecată.

Al. Doru Şerban

Realizatorilor de sondaje electorale

Ne-aţi dus în pragul disperării,

Cu ceea ce numiţi sondaje.

Experţi în arta modelării,

Creaţi pentru alegători miraje.

Ana Hodinitu

Folclorică şi nu prea...

Zicea un nou parlamentar

Cercând să îşi mărească fala

Că-i place jocul popular

(Învârtita... învârteala...)

Gheorghe Funar

Draga mea

Draga mea, fără cuvinte,

Doar din ochi pricepe toate.

Numai cât mă uit la dânsa

Şi-mi răspunde: Nu se poate!

George Topârceanu

Observaţie

Observaţia-i de ani,

Privitor la sănătate:

Sănătosul fără bani

E bolnav pe jumătate.

J. W. von Goethe

Epitaf

Pe lespedea unui om sărac

A murit un om pe care

L-a primit la sân pământul,

La a sa înmormântare

După dric plângea doar vântul.

Henry Găbunea

Celebri şi în anecdote

Într-o zi celebrul Salvador Dali (1904 – 1989) a intrat într-o librărie din New York şi a cerut un exemplar al cărţii sale "Viaţa secretă a lui Salvador Dali". Tânărul de după tejghea, recunoscând imediat pe distinsul client, s-a grăbit să o aducă şi să o împacheteze, încercând să-şi stăpânească tremuratul mâinilor.

"Ai citit-o ?" l-a întrebat marele pictor. Când imberbul a recunoscut ruşinat că nu, Salvador Domingo Felipe Jacinto Dali Domenech – pre al său nume la naştere - cu un gest maiestuos, i-a înapoiat-o, spunându-i: "Păstreaz-o, este cadoul meu pentru tine. Vrei şi un autograf ?" "Sigur", a spus împricinatul, care a despachetat volumul şi i-a întins un stilou.

Dali a semnat cu volte ample şi i-a înapoiat cartea cu un zâmbet, înainte de a-şi lua la revedere. Abia când „generosul” era deja departe, emoţionatul comerciant a realizat că maestrul nu plătise tomul.

„Formule alchimiste” cu … ELEMENTE HAZOASE

bărbat idiot + femeie idioată = căsătorie # patron inteligent + salariat inteligent = profit # patron inteligent + salariat idiot = productivitate # patron idiot + salariat inteligent = avansare # patron idiot + salariat idiot = ore suplimentare # vânzător inteligent + client inteligent = dialog # vânzător inteligent + client idiot = ţeapă # vânzător idiot + client inteligent = discount # vânzător idiot + client idiot = produse Microsoft # stăpân inteligent + pisică inteligentă = afecţiune # stăpân inteligent + pisică idioată = smotoceală # stăpân idiot + pisică inteligentă = zgîrâieturi # stăpân idiot + pisică idioată = împărţeală a patului # bărbat frumos + femeie frumoasă = Sex # bărbat frumos + femeie nasoală = idiotule! # bărbat urât + femeie frumoasă = bani # bărbat urât + femeie nasoală = disperare # bărbat tânăr + femeie tânără = Dragoste # bărbat tânăr + femeie în vârstă = mamă! # bărbat în vârstă + femeie tânără = bani # bărbat în vârstă + femeie în vârstă = amiciţie # bărbat motivat + femeie motivată = insomnie a vecinilor # bărbat motivat + femeie obosită = viol # bărbat obosit + femeie motivată = frustrare # bărbat obosit + femeie obosită = sforăit + insomnie # job pasionant + viaţă de familie pasionantă = dificultăţi de planning + mare oboseală # job pasionant + viaţă de familie idioată = ore suplimentare # job cretin + viaţă de familie pasionantă = concedii medicale şi fără plată # job cretin + viata de familie idioată = adultere şi/sau Internet # femeie inteligentă + amantă inteligentă = viitor celibatar

Bancurile ediţiei

pe „rugul falimentului” – patronii

- Când este un bărbat o companie plăcută pentru o femeie?

- Atunci când bărbatul este patronul companiei.

#

Candidatul:

- Aceasta companie oferă avantaje în caz de deces?

Angajatorul:

- Da. Atunci când mori, nu mai eşti nevoit să vii la muncă.

#

Printr-o fereastră deschisă, se aude un glas de bărbat:

- În casa asta eu comand!

Apoi un glas de femeie:

- Ia ieşi de sub pat şi mai spune o dată!

#

Un patron din provincie conduce maşina prin Bucureşti, străduindu-se să ajungă la o importantă întâlnire de afaceri, unde a fost chemat de urgentă să semneze un contract "gras" cu parteneri străini care se grăbesc să prindă avionul. Este pe punctul să întârzie, dar nu găseşte nici un loc de parcare. Disperat, îşi înalţă privirea spre cer:

- Doamne, e cel mai important contract din viaţa mea, dacă ajung la timp şi-l semnez voi avea mult de lucru şi nu voi mai avea probleme niciodată. Ajută-mă să găsesc un loc de parcare şi-ţi promit că mă voi duce la biserică în fiecare duminică, voi ţine posturile, îi voi ajuta pe nevoiaşi şi nu voi mai minţi în veci!

Ca prin farmec, în faţa lui se eliberează un loc de parcare. Ridică uşurat ochii spre cer şi spune:

- Nu te mai osteni, Doamne, că tocmai am găsit unul!

#

Se deschide un nou magazin. La inaugurare, patronul, le atrage atenţia angajaţilor:

- Vă ia mama dracului dacă aud că vreun client, unul singur, pleacă nemulţumit din magazinul meu!

Scenă surprinsă după câteva zile în magazin:

Intră un domn, aparent grăbit.

- Domnişoară, vă rog o pereche de mănuşi!

- De piele sau din material sintetic?

- Nu contează domnişoară, din material sintetic.

- Avem mai multe modele, simple, cu fermoar, cu capsă ...

- Nu ştiu, cu capsă, nu contează ...

- Uitaţi, avem mai multe variante de culori, aveţi vreo preferinţă?

- Nu, care-o fi ...

- Nu se poate domnule, vă rog să mergeţi acasă şi să vă întoarceţi cu haina la care vreţi să purtaţi mănuşile, pentru a putea găsi ceva care să se potrivească. Uşor nedumerit, acesta se îndreaptă bombănind spre ieşire. Chiar atunci intră în magazin un domn ducând un WC în braţe, pe care-l trânteşte nervos în faţa vânzătoarei:

- Alaltăieri v-am adus o mostră de faianţă, ieri v-am arătat curul, azi v-am adus şi WC-ul. Ce trebuie să mai fac pentru un sul de hârtie igienică???

#

Directorul de vânzări, directorul de marketing şi directorul general se întorc cu toţii de la o consfătuire. Pe drum, într-un parc, găsesc un lampadar vrăjit. Îl freacă şi iată că apare un spirit, care le zice:

- Vă mulţumesc că m-aţi eliberat, şi ca răsplată, voi îndeplini câte o dorinţă pentru fiecare dintre voi!

Directorul de vânzări:

- Eu primul! Eu primul! şi spune dorinţa lui: Vreau sa fiu în Bahamas pe un vapor foarte rapid şi fără nici o grijă ....Şi pffffff, a şi dispărut.

- Acuma eu! strigă directorul de marketing. Vreau să fiu în Caraibe împreună cu fetele cele mai frumoase din lume, lângă un izvor din care să curgă coctailuri exotice la nesfârşit. Şi pffff, a dispărut şi el.

- Şi dvs.? zice spiritul către şeful lor.

- As dori ca ăştia doi să fie peste o oră înapoi în birourile lor.

MORALA: Lasă întotdeauna şeful să vorbească primul!

#

Criză economică... Doi patroni stau la o bere şi vorbesc d-ale lor.

- Mă, zice unul, ţie cum îţi merge?

- Prost tare, zice-al doilea, da ţie?

- Bă, prost, prost, da nu aşa ... e criminala situaţia!

- Frate, da tu mai dai salarii la angajaţi?

- Nuuu! de vreo trei luni. Da tu le mai dai?

- Nici vorba, de prin octombrie; da, ai tăi mai vin la muncă?

- Bă, m-am mirat şi eu da, vin în fiecare dimineaţă, semnează condica, muncesc. Dar ai tai?

- Şi-ai mei vin mă la treabă!

Stau ei şi se gândesc şi după câteva minute, unul dintre ei zice:

- Mă, ce-ar fi să le punem ăstora o taxă la intrare?!

#

Pentru ca economia mondială să iasă din recesiune, sunt suficiente următoarele:

1. chinezii să nu mănânce o zi.

2. ruşii să nu bea o zi.

3. românii să muncească o zi.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5