Cultivatorii de tomate din sere şi solarii îşi pot valorifica recolta din 23 octombrie. 58 de producători din judeţ,înscrişi în program!

Producătorii agricoli, inclusiv cei din Bistriţa-Năsăud, susţinuţi prin program guvernamental să cultive tomate în spatii protejate (sere, solarii), în vederea asigurării necesarului de consum intern, îşi vor putea valorifica producţia realizată într-o perioadă de timp mai mare, respectiv începând cu data de 23 octombrie 2017, anunţă ing. Ioan-Nuţu Tabără, director executiv la Direcţia pentru Agricultură Bistriţa-Năsăud.

          Potrivit acestuia, Guvernul a modificat HG nr. 39/2017, stabilind perioada de valorificare a producţiei de tomate în spatii protejate obţinută în ciclul 2 de vegetaţie - unde se încadrează şi cei 58 de producători din Bistriţa-Năsăud, înscrişi în programul "Tomate" la Direcţia pentru Agricultură Bistriţa-Năsăud, între 23 octombrie - 20 decembrie 2017. 

          Astfel, perioada de timp a fost prelungită, prin devansarea cu o săptămână a termenului de la care producătorii îşi pot vinde produsele! 

          Prelungirea perioadei de valorificare a tomatelor produse în spaţii protejate vine în sprijinul producătorilor, care vor avea posibilitatea să primească mai devreme sumele decontate de stat şi, implicit, să poată pregăti din timp serele şi solariile pentru noul sezon de recoltă.

Pentru a fi eligibili acordării acestei forme de sprijin financiar pentru cultura tomate, era necesar beneficiarii să îndeplinească cumulativ o serie de condiții, şi anume să dețină o suprafață cultivată cu tomate în spații protejate de minimum 1000 mp; să obțină o producție de minimim 2 kg de tomate/mp și să valorifice o cantitate de tomate de minimum 2000 kg dovedită cu documente justificative, de pe suprafața de teren menționată şi să fie înregistrați în evidențele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafețele cultivate cu tomate în sere și solarii.

Comentarii

29/10/17 09:59
Comentariu

Ma voi chiar vreti sa dea faliment strainii care ne pompeaza tot felul de marfuri care lor nu le mai trebuie ? !

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]