Cultură și Civilizație la Bistrița, lansarea unei noi cărţi pentru ciclul liceal
Joi, 22 martie 2018, de la ora 15.00, Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud găzduiește lansarea manualului ”Cultură și Civilizație la Bistrița - carte pentru ciclul liceal”- proiect finanțat de Primăria Municipiului Bstrița prin finanțare nerambursabilă alocată de la bugetul local al municipiului Bistrița pe anul 2017.
Potrivit autorilor Vasile Duda, Corneliu Gaiu și Gunter Klein, pe parcursul celor 38 de capitole, care cuprind o selecție de texte istorice sau scrise de istorici despre Bistrița, aceștia au încercat să construiască ”o dezbatere bazată pe întrebări și răspunsuri care să genereze un exercițiu al dezbaterii și să impulsioneze dezvoltarea aptitudinilor necesare susținerii unui dialog civilizat pe marginea trecutului, a diversității etnice, a patrimoniului cultural.”
Manualul ”Cultură și Civilizație la Bistrița - carte pentru ciclul liceal”, completează seria auxiliarelor realizate de același colectiv de autori, dedicate opționalului de cultură și civilizație la Bistrița și editate pe parcursul anilor anteriori: manualul ”Cultură și Civilizație la Bistrița - carte pentru ciclul primar” (2012) și manualul ”Cultură și Civilizație la Bistrița - carte pentru ciclul gimnazial”(2015).
Evenimentul se va desfășura la Casa Argintarului, strada Dornei nr. 5. Invitat: conf. Univ. Dr. George Mândrescu.
Vă așteptăm cu drag!
Manager
Alexandru Gavrilaș
Citiţi şi:
- Manual despre Bistriţa, lansat pentru ciclul liceal
- Cupa Mărțișor la handbal, pentru elevii din ciclul primar, și-a stabilit câștigătorii!
- O lucrare de licenţă despre Poezia religioasă în ciclul primar
- CUPA MOŞ CRĂCIUN 2017- HANDBAL FETE ŞI BĂIEŢI – CICLUL GIMNAZIAL
- Regizorul Radu Afrim a jurizat Concursul de Teatru, derulat acasă, la Beclean
Adaugă comentariu nou