Cum mincam de sarbatori

Sarbatorile de iarna reprezinta pentru majoritatea dintre noi momente magice petrecute alaturi de persoanele dragi, cadouri, colinde si, nu in ultimul rand, masa traditionala de Craciun care, de cele mai multe ori, are efecte nedorite asupra corpului nostru: kilograme in plus, senzatii de balonare si, uneori, indigestii.Pentru a preintampina aceste probleme este bine sa tineti cont de cateva aspecte pentru a va putea bucura de momente frumoase si de un corp sanatos chiar si in aceasta perioada in care tindem sa mancam dezordonat si mai mult ca de obicei.

Chiar daca de pe masa de sarbatori nu pot lipsi sarmalutele, friptura de porc, piftia, ciorba de perisoare sau cozonacul, acestea trebuie consumate in cantitati moderate, mai ales daca ati tinut post o perioada mai lunga. In mod normal, trecerea de la alimentele de post la cele bogate in proteine, lipite si glucide trebuie sa se faca progresiv, dar acest lucru se intampla rar.

Pentru a evita riscurile de gastrita, enterocolita sau disfunctii biliare este bine sa nu consumati la o singura masa o cantitate foarte mare de alimente sau sa combinati foarte multe feluri de mancare.

Carnea trebuie asociata cu legume de orice fel pentru aportul de glucide si fibre care faciliteaza absorbtia grasimilor si tranzitul intestinal. De asemenea, trebuie consumate produse ce cresc aciditatea gastrica (suc de fructe, otet), pentru ca proteinele se digera mai usor in mediul acid. Puteti inlocui friptura de porc cu cea de curcan intrucat aceasta are o valoare calorica mai scazuta. In plus, carnea de curcan amelioreaza dispozitia deoarece contine mult triptofan, precursor al serotoninei, care ofera stare de bine si scade apetitul. Mezelurile si afumaturile care contin foarte multa sare nu sunt recomandate in cantitati mari persoanelor care sufera de hipertensiune arteriala. Pentru prepararea sarmalelor sau a perisoarelor nu cumparati carne deja tocata, ci pregatiti-o singuri din pulpa de porc sau de vita foarte slaba.

Zaharul si alcoolul sunt glucide care, in afara aportului energetic, nu contin niciun element nutritiv. Organismul nostru poate sa functioneze perfect fara niciun gram de zahar rafinat. Cozonacul si celelalte dulciuri care sunt servite de sarbatori, pe langa zahar, contin si cantitati mari de grasimi (unt sau margarina), lapte, cacao, faina, ceea ce le transforma in alimente complexe cu aport caloric foarte mare; de aceea acestea trebuie consumate in cantitati mici, doar pentru a va satisface o placere. Este bine sa inlocuiti dulciurile cu fructele care au un continut glicemic mediu. Zaharul din fructe (fructoza) este diluat in cantitati mari de apa si fibre, amestecat cu vitamine si minerale, ceea ce face ca trecerea lui in sange sa se faca in timp mai indelungat. Fibrele solubile actioneaza asupra nivelului glicemiei si colesterolului din sange, in timp ce fibrele insolubile (in cantitate mica) maresc volumul bolului alimentar si ii faciliteaza tranzitul spre intestinul gros.

Apa trebuie consumata pe tot parcursul mesei in cantitati mici si dese pentru a mentine sistemul digestiv activ si pentru a evita deshidratarea (care incetineste metabolismul).

Atentie multa si la dieta copiilor care nu au un simt dezvoltat al masurii. Ei cad cel mai repede tentatiei si le este usor sa manance din mers cate o placinta de aici si un fursec de dincolo.Pentru a evita mici neplaceri digestive din partea prichindeilor incercati sa tineti cont de citeva lucruri: evitati acele preparate care stiti ca iti fac intotdeauna pofta de mai mult si mai mult. Exista penru fiecare dintre noi astfel de alimente declansatoare, dar este responsabilitatea adultului sa stie care sunt acestea - poate fi vorba de poate fi vorba de ceva dulce sau de pateuri cu branza sarata. Ideal ar fi sa se evite acesete produse. Nu tineti dulciurile la indemana, pentru ca orice copil este atras de un platou de prajituri -nivelul de zahar din sange nu trebuie sa creasca ingrijorator in aceasta perioada. Dati-le micutilor fructe si legume chiar si in perioada sarbatorilor. Acestea sunt bogate in vitamine si le confera un plus de fibre care atenueaza efectele mancarurilor grele de Craciun. Nu incape indoiala ca micutii nu au voie nici macar sa guste vreo bautura cu alcool. Cei mici trebuiesc invatati sa se gandeasca inainte de a manca si sa isi dea seama daca ii este intr-adevar foame sau este doar un moft, o "atractie" vizuala.

Nu in ultimul rind, aveti grija ce mincati pentru ca cei mici sunt cu ochii pe adulti iar puterea exemplului functioneaza la cei mici intr-un mod halucinant. Dupa sarbatori, intoarceti-va la un meniu sanatos, indemnandu-i si pe ceilalti membri ai familiei sa faca acelasi lucru.

Mirela Parker, Compartiment Promovarea Sanatatii,

Directia de Sanatate Publica BN

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5