Cum poţi fi un părinte bun? II.

Conform studiului prezentat în articolul precedent, în lista competenţelor parentale, pe primele trei locuri figurează: dragostea, atenţia părinţilor faţă de copil, modul eficient de tratare a stresului şi modul de interrelaţionare dintre cei doi părinţi.

Pe locul patru figurează încurajarea copilului în direcţia independenţei, autonomiei personale. Pe locul cinci se situează capacitatea părintelui de a-i asigura copilului posibilităţile de învăţare. Pe locul şase – siguranţa financiară sau cu alte cuvinte, dacă au părinţii o imagine de viitor stabilă. Şi numai pe locul şapte urmează un alt factor care are legătură directă cu educaţia copilului, şi anume recompensele şi pedepsele. Recompensa poate influenţa fericirea copilului. Deşi, psihologii de multă vreme contestă eficacitatea educativă a pedepselor, optica, prin care, recompensa este considerată o sarcină pedagogică, este foarte răspândită.

Pe locul opt, nouă şi zece în lista competenţelor parentale figurează: sănătatea părinţilor, educaţia religioasă şi siguranţa oferită copiilor.

Pe baza răspunsurilor primite la întrebările testului, s-a proiectat următoarea imagine generală a părinţilor americani: ei sunt capabili să ofere pentru copiii lor şcolarizare adecvată şi siguranţă, dar întâmpină dificultăţi în tratarea stresului şi întreţinerea armoniei de cuplu. Cărţile de specialitate nu prea dezbat aceste două probleme, deşi ele au mare influenţă asupra sentimentului de fericire al copiilor, susţine Epstein.

După părerea cercetătorului, nimeni nu trebuie să fie disperat, competenţele parentale se pot dezvolta. O condiţie implicită a acestui progres constituindu-o abilitatea noastră de a rezolva eficient problemele personale şi de cuplu, instaurarea unei armonii cât mai mari în aceste domenii.

(Continuăm)