Cupa Bistriţa la tenis. Abiel Deac, Marius Mălinescu, câştigători în probele de simplu

Baza de tenis din Parcul Central a găzduit, în acest sfârşit de săptămână, Cupa Bistrița, un turneu de top, de tip „Gold” din circuitul Tenis Partener, cel mai mare circuit de competiții pentru amatorii de tenis din România, care reunește peste 3700 de practicanți ai sportului alb.

Turneul bistrițean, organizat de Clubul Pro Tenis al antrenorului de tenis Ionuț Rațiu, a reunit la start 58 de jucători în probele de simplu şi 13 echipe de dublu, cei mai mulți participanți din toate turneele de amatori organizate până acum în Bistrița. Au fost organizate competiții pe trei niveluri de simplu (5,6 și 7) și două niveluri de dublu (6 și 7).

Turneul a fost unul foarte puternic, cu jucători veniți din Aiud, Beclean, București, Cluj-Napoca, Petroșani, Reghin, Năsăud și Vatra Dornei. Pe lângă bistrițeni, grupurile de clujeni și dorneni au animat tribunele în cele 67 de meciuri de calitate programate pe trei zile de competiție.

Participarea a fost una de top, având la start jucători foarte buni: locul 5 la nivel național (nivel 6), bistrițeanul Marius Mălinescu și un fost loc 1 la nivelul 7, primul favorit al turneului, Lucian Pană, locurile 16 (nivel 6) și 22 (nivel 7), dar și promițătorul junior Claudiu Dudașu (cu rezultate importante în turneele FRT de juniori).

Ziua de duminică a fost cea a semifinalelor și finalelor, iar bistrițenii s-au impus pe toată linia.

Nivelul 7 simplu a fost câștigat de bistrițeanul Abiel Deac (o frumoasă revenire în tenis), după 4 meciuri dificile, în care a învins favoritul 1 în sferturi și favoritul 2, clujeanul Sorin Chindriș, în finală.

La nivelul 6, favoritul principal, Marius Mălinescu a confirmat, învingându-l pe bistrițeanul Andrei Cobzaleu. Finala de la Nivel 5 se va disputa luni seara, datorită tabloului încărcat, opunându-i pe bistrițeanul Adrian Zăgrean clujeanului Călin Săplăcan (în fapt un junior bistrițean mutat în Cluj-Napoca).

La dublu 6, tinerii bistrițeni Andrei Cobzaleu și Christian Ceuca s-au înclinat în fața mai experimentaților Mircea Oprea și Alin Neagoș, în timp ce finala de la nivel 7 dublu a fost o dispută în familie, în care tatăl și-a învins fiul, dublul Ion Cristian Dudașu / Cătălin Bucur trecând de dublul format din juniorul Claudiu Dudașu și experimentatul Mircea Tănăsescu.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5