Suplimentul "Răsunetul Cultural", realizat de Societatea Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud şi USR Cluj

ÎN CURTEA ISTORIEI LITERARE: Liviu Rebreanu și Hortensia Papadat-Bengescu

Icu Crăciun

 

            Printre admiratorii scrisului bengescian, alături de Eugen Lovinescu, Garabet Ibrăileanu, Camil Petrescu, Mihail Sebastian, G. Călinescu (cu referire la „Logodnicul”), Felix Aderca sau Anton Holban, s-a numărat și Liviu Rebreanu. Astfel că nu este întâmplătore caracterizarea autorului lui „Ion” când vine vorba despre scrisul Hortensiei Papadat-Bengescu: „Desigur că mijloacele de realizare ale doamnei Hortensia Papadat-Bengescu sunt surprinzătoare.

Domnia sa rămâne în teatru ceea ce este în literatură: un fel de <expresionistă>.

Prin aceasta, e originală, nouă și puțin accesibilă. Spre deosebire de toți ceilalți scriitori, d-sa reprezintă, singură deocamdată la noi, o școală nouă cu metode noi de apercepție și de reprezentare. De obicei scriitorul, creând, stă pe loc, privind din același unghi lumea și viața. Doamna Papadat-Bengescu procedează invers; la d-sa lumea și viața stau pe loc, pe când scriitorul își plimbă neîncetat unghiul de observații, năzuind parcă să prindă viața din mers, în desfășurarea ei simultană. Poate că d-na Papadat e mai aproape de adevărata față a vieții, sau poate că nu; viitorul o să hotărască” (1). Ba mai mult, într-un interviu dat lui Felix Aderca, în 1926, afirma că a citit „cu sârguință toate romanele românești din ultimii zece ani și am pus la locul de onoare în biblioteca mea mai pe toți romancierii: pe Ion Minulescu, pe Corneliu Moldovanu, pe Agârbiceanu, pe M. Sadoveanu, pe N. Davidescu, pe Cezar Petrescu, pe Dem. Theodorescu, pe Hortensia Papadat-Bengescu (s. m.), pe V. Savel, pe C. Ardeleanu și acuma, la urmă, pe Ionel Teodoreanu…” (2)

            Rebreanu a apreciat-o încă din 1920 și în calitate de dramaturg, când i s-a prezentat pe scena Teatrului Național din București piesa „Bătrânul” care intrase în stagiunea 1920-1921, „fără actul al doilea”, fiind reluată de unsprezece ori în perioada 24 martie – 3 aprilie. În 1923, fiind întrebat ce prozatori urmărește cu multă atenție, el răspundea că, „în afară de Sadoveanu și Brătescu – Voinești, care, împreună cu Creangă și Caragiale, sunt maeștri mei români”, citea „cu interes pe d-na Hortensia Papadat – Bengescu, pe Galaction, pe Ionel Teodoreanu, pe Aderca din <Domnișoara din Strada Neptun> și chiar pe alții” (3). În anul 1927, când i-a apărut „Concert din muzică de Bach” și „Desenuri tragice”, același Rebreanu a înscris-o printre candidații la premiile Societății Scriitorilor Români, fără consimțământul acesteia, convins că va fi premiată; din păcate, nu s-a numărat printre laureați, ceea ce a determinat-o să-i scrie următoarele: „Am citit în ziare candidatura mea la un premiu al S.S.R. Această candidatură o atribui bunelor Dumitale intențiuni pentru mine, care s-au manifestat totdeauna. Însăși alegerea premiului îmi oferea oarecare șanse. Pentru aceste bune intenții îți mulțumesc frumos (…). Aceste premii decernându-se după un criteriu de apreciere literară și amicală și după metoda votului, cum eu nu sunt nici apreciată literar și nici n-am prieteni, cum pe de altă parte nu mă ocup de alegeri, candidatura mea nu poate reuși niciodată. În astfel, deși pornită de la bune intenții, dă ca rezultat o descalificare a muncii mele pe care mă vei ajuta s-o evit pe viitor, evitând a mi se pune candidatura. Am fost foarte nemulțumită citind pretutindeni că <am candidat>. Formulă curentă, care însă nu reprezintă realitatea. N-am candidat niciodată nicăieri. Îmi dau seama că nu sunt din acei scriitori care nu se pot bizui pe sprijinul recompenselor oficiale” (4). Probabil că supărarea avea să-i treacă în anul 1930, când nr. 2-3 al revistei „Tiparnița literară” (directori: Petru Comarnescu și Camil Baltazar) îi este dedicat în întregime cu titlul „Mărturia scriitorilor despre marea europeană Hortensia Papadat-Bengescu”; atunci au scris elogios la adresa ei: Camil Petrescu, Mihail Sebastian, Camil Baltazar, Felix Aderca, Ticu Archip, A. Dominic, I. Peltz și, evident, Liviu Rebreanu, căruia scriitoarea îi va cere, în același an, să facă parte din „Comisiunea de Cenzură a cinematografului”. De-abia peste șase ani, în 24 iunie 1936, un juriu format din: Liviu Rebreanu, Tudor Arghezi, Perpessicius, Alexandru Busuioceanu și Șerban Cioculescu i-a acordat Marele Premiu al Societății Scriitorilor Români, premiu în valoare de 25000 lei (5); o recompensă binemeritată, întrucât Hortensia Papadat-Bengescu împlinea 60 de ani, era consacrată, având publicate: șase volume de proză scurtă, două de teatru, cele trei romane din ciclul Hallipilor („Fecioare despletite” [1926], „Concert din muzică de Bach” [1927] și „Drumul ascuns” [1932]), dar și „Logodnicul” (1935). Între cei doi, totdeauna au fost raporturi de prețuire reciprocă. Într-un alt interviu acordat lui Camil Baltazar în 1935, vorbind despre starea prozei românești, afirma că, la data respectivă, „proza atinge o grandoare unică”, același Rebreanu încheia: „În proză urmăresc cu multă simpatie pe Aderca (…), pe Hortensia Papadat-Bengescu (s. m.), pe Mircea Eliade, Anton Holban, Sergiu Dan și alții” (6). Cu ocazia izbucnirii campaniei de denigrare a lui Rebreanu, din 1930, odată cu numirea sa ca director al „Educației Poporului”, când un grup de scriitori și ziariști îl acuză că n-ar fi depus suma de 41000 lei la casierie, iar scriitorul le răspunde că n-a predat banii, așteptând și alte sume pentru a le depune global (lucru care s-a și întâmplat), la rândul ei, Hortensia Papadat-Bengescu este printre primii care semnează, în semn de solidaritate și, în același timp, de protest, moțiunea celor 92 de scriitori și oameni de cultură, dintre care amintesc: Arghezi, Bacovia, I. Barbu, Mateiu Caragiale, Eugen Lovinescu, A. Maniu, T. Mușatescu, Cincinat Pavelescu, Camil Petrescu, Perpessicius, I. Petrovici, M. Ralea, G. Topârceanu, T. Vianu și alții (7).  Numele celor doi se vor regăsi împreună, din nou, în revista „Vremea”, din 1932, când vor răspunde la invitația revistei de a scrie despre „<Sburătorul> văzut de…”; atunci, pe lângă Hortensia Papadat-Bengescu și Rebreanu, vor scrie și: Ion Barbu, Ticu Arhip, I. Peltz, Sorana Țopa și Ilarie Voronca (8).

            Cei care l-au cunoscut au spus sau au scris că Rebreanu a fost un om generos și altruist, a promovat și ajutat valorile culturale cât l-au ținut puterile (vezi și Jurnalele sale). Autoarea „Concertului din muzică de Bach” a recunoscut acest lucru de câte ori i s-a ivit ocazia. În ceea ce privește sintagma că atât el, cât și Hortensia Papadat-Bengescu sunt, deopotrivă, considerați ctitori ai romanului românesc modern, este potrivită eticheta lui Tudor Vianu (din „Arta prozatorilor români” - 1932) în ceea ce privește stilul celor doi: al lui Rebreanu este „zguduitor”, iar al Hortensiei Papadat-Bengescu „scormonitor”, dar și a lui Pompiliu Constantinescu, care scria în 1926: „această lucidă scriitoare fără umbră de sentimentalitate și cu un stil de o vigoare virilă, pășește, împreună cu d. Liviu Rebreanu, în fruntea romanului contemporan”. (9)

Note:

 1. Articol publicat de Liviu Rebreanu în „Tiparnița literară”, II, nr. 2-3, ian.-febr. 1930, p. 28, republicat de Niculae Gheran în „Jurnal”, vol. I, de Liviu Rebreanu, text ales și stabilit, studiu introductiv de Puia Florica Rebreanu, addenda, note și comentarii de Niculae Gheran, Ed. Minerva, București, 1984, pp. 416-417.

           2. Interviu apărut în „Adevărul literar și artistic”, VII, nr. 285, 9 mai 1926, republicat în cartea „Mărturia unei generații” (1929, pp. 281-293), dar și în „Jurnalul” lui Rebreanu, vol. I, text ales și stabilit, studiu introductiv de Puia Florica Rebreanu, addenda, note și comentarii de Niculae Gheran, Ed. Minerva, București, 1984, pp. 375-380.

            3. Interviu apărut în revista „Spre ziuă”, I, nr. 1, 11 martie 1923, pp. 13-15, reprodus de Niculae Gheran în „Jurnal”, vol. I, de Liviu Rebreanu, text ales și stabilit, studiu introductiv de Puia Florica Rebreanu, addenda, note și comentarii de Niculae Gheran, Ed. Minerva, București, 1984, p. 361.

4. Ion Holban, „Hortensia Papadat-Bengescu”, Ed. Albatros, București, 1985, p. 23-24.

5. Ion Holban, op. cit., p. 28.

6. Vezi Liviu Rebreanu, „Jurnal”, vol. I, text ales și stabilit, studiu introductiv de Puia Florica Rebreanu, addenda, note și comentarii de Niculae Gheran, Ed. Minerva, București, 1984, p. 115.

7. Interviu apărut în „Vremea”, VIII, nr. 416, 1 decembrie 1935, reprodus de Niculae Gheran, în „Jurnalul” lui Rebreanu, vol. I, pp. 508-514.

8. ibidem, p. 446.

9. Text publicat în „Viața literară”, anul I, nr. 31, 11 decembrie 1926, reprodus și în „Romanul românesc interbelic” de Pompiliu Constantinescu, antologie, postfață și bibliografie de G. Gheorghiță, Ed. Minerva, București, 1977, p. 72.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]