,,Dacă cel ce a făcut juruinţa este prea sărac ca să plătească preţuirea aceasta…”

Levetic 27.8

Iată că cel ce nu avea preţ,a ajuns el însuşi să fie preţuit,iar cel slujit a ajuns el însuşi să slujească,pentru mai puţin decât puţinul pe care l-a oprit,dar pentru mai mult decât ar putea el însuşi să plătească.

Totuşi,cum ar putea binele,care ţine legea,să iasă biruitor în confruntare cu răul, care încalcă,mereu,această lege?În cele fireşti,niciodată!Dar,în cele duhovniceşti,va câştiga întotdeauna acela care ştie să piardă şi doar acela care înţelege cât de mult pierzi,atunci când câştigi,cu adevărat,ceva!

Teribil lucru este să lupţi cu Dumnezeu,precum

luptase,odinioară,Iacov,şi să-L învingi,întrucât tu nu ştii să fii Dumnezeu,nu-I vei putea ţine locul!Vei striga de sub povara aceasta şi nu-ţi va răspunde decât sabia vrăjmaşului tău şi pasărea nopţii.Dumnezeu a pierdut,întrucât lupta după nişte legi pe care Iacov nu le cunoştea,legi care aveau să-i fie date mai târziu prin Moise,tocmai pentru a învăţa să piardă,înainte de a câştiga ceva,cu adevărat.Astfel,Legea s-a născut,iar Iacov a murit,strivit sub povara unui preţ pe care tot Dumnezeu avea să-l plătească,prin Hristos,tocmai pentru a-l răscumpăra pe Israel care,tălmăcit,înseamnă: ,,Cel ce luptă cu Dumnezeu.’’

Dar dacă,totuşi,ai ieşit biruitor în toate războaiele tale şi ai pierdut pacea,ai pierdut tot ce aveai mai de preţ.Prin aceasta înţeleg că s-a împlinit una dintre cele mai vechi profeţii ale Genezei:,,Iată că omul a ajuns ca unul din Noi,cunoscând binele şi răul’’,pentru că,realmente,omul n-a cunoscut binele,nu l-a conştientizat,deşi l-a trăit cândva,în Eden,decât prin Hristos,prin acest Dumnezeu pe care L-a răstignit şi pe care Iacov îl mai ,,bătuse’’ odată.

,,Iubeşte-ţi vrăjmaşul’’ nu este o poruncă,ci un sfat,o povaţă,o ceva care ţi-ar putea salva fundul,întrucât,în trufia ta,n-o să ştii niciodată împotriva cui ridici sabia.Iar,dacă ţi se întâmplă să ieşi biruitor,cere-i celui învins binecuvântarea,cum a făcut Iacov,pentru că tot nu ştii să fii dumnezeu,deşi ţi-a împlinit Hristos şi moftul ăsta!Astfel,dumnezeul tău devine chiar fiinţa aceea pe care ai omorât-o sau acela pe care l-ai nedreptăţit,pentru că el trebuie să te ierte mai înainte ca Dumnezeu Însuşi să se îndure de tine!Smulge-i robului tău binecuvântarea şi-ţi va sluji cu bucurie,îţi va dărui infinit mai mult decât ai putea tu să-i oferi vreodată,întrucât,dacă nu-i faci pe oameni să te iubească,n-ai nici o putere asupra lor!Fă astfel,şi împărăţia ta nu va avea sfârşit!

Cât despre vrăjmaşii mei,ştiu că,atunci când îi va pedepsi Dumnezeu,eu o să dorm până la doisprezece.Asta pentru că n-au făcut decât să mă obosească.Atât de mult vorbesc oamenii ăştia,încât este cu neputinţă să mai găseşti ceva fluid prin ape!Somnul dezgheaţă apele,şi iarăşi tragi nădejde că vei plăti mai puţin pentru o oră de linişte.Cel mai greu de îndurat este grumazul spiritului uman şi grozăvia că toţi ăştia se cred înţelepţi.

Cultura înseamnă creativitate,un fel de a fi şi a vieţui ,,întru’’,nu o acumulare de informaţii sterile cu care poţi câştiga obiecte de care n-ai nevoie,la concursurile dătătoare de ,,rating’’,ori vreo diplomă transpirată şi snoabă,ce se scurge pe holuri şi prin amfiteatre după nişte cei ce scoală libertăţile în şcoală,călăuze,bărbi şi muze,de numai dracu ştie ce ţi s-a întâmplat,de nu ţi se mai întâmplă nimic bun,după ce te lasă ,,cultura’’ în plata Domnului,după ce te pupă mă-ta ca pe un moroi şcolit şi te mărită cu unul aşijderi,ca cei de care tocmai scăpaseşi,şi de care ei înşişi n-au reuşit vreodată să se descotorosească.Ei fac orgile ,,spiritului’’ uman să reînvie,în orice zi,din toate canalele şi tomberoanele ,,culturii’’ şi din toate foalele ,,mediei’’ grăiesc în capul tău,unde se face noapte ca-n vacă,de nu-ţi mai ajung nici zece ore de somn,nici sudălmile şi nici spaţiile de pe unde vine moartea,înainte de a te lua dracu’,dar şi asta pare că nu durează decât o clipă,precum somnul.

IOAN POP,Preşedinte PRM,Filiala

Municipiului Bistriţa