Daniel Suciu: În calitate de deputat, doresc să fiu un partener al administraţiei din Sângeorz Băi

Parlamentarul social-democrat, Daniel Suciu, îşi propune să fie un partener al autorităţilor locale din Sângeorz Băi în misiunea de revitalizare a acestei staţiuni. Acesta a precizat, în cadrul unei conferinţe de presă, că îşi doreşte ca după patru ani să vadă o staţiune renăscută, care să-şi recapete renumele de odinioară.
„Pe lângă inteţia noastră, a tuturor, de a participa la implementarea programului de guvernare, mai am şi o intenţie şi o dorinţă de suflet. Pe lângă parteneriat pe care l-am avut cu toate administraţiile locale din judeţul Bistriţa-Năsăud, e o chestiune care ţine de determinarea mea, de intenţiile mele, vizavi de oraşul staţiune Sângeorz Băi. Ne-am asumat şi-mi doresc foarte mult să fiu, în primul rând, un partener al administraţiei din Sângeorz Băi, pentru că acest oraş, această staţiune merită şi trebuie să-şi reia locul de odinioară. Voi face absolut tot ceea ce ţine de mine, pentru ca oamenii din Sângeorz Băi, pentru ca oamenii din Bistriţa-Năsăud să beneficieze de o staţiune de renume, aşa cum era odată Sângeorz Băi. E un legământ pe care-l fac şi-mi doresc ca după aceşti patru ani să ne regăsească cu încă o staţiune renăscută, şi anume Sângeorz Băi”, a declarat Suciu, în cadrul unei conferinţe de presă.
Deputatul Daniel Suciu consideră că 2016 a fost un an foarte dens din care au putut fi trase foarte multe învăţăminte, în contextul în care a învăţat foarte multe şi din înfrângeri, asta pentru că a candidat de două ori, iar rezultatele se echilibrează.
„Uneori ai mult mai multe de învăţat dintr-o înfrângere decât dintr-o victorie. Termenii sunt relativi pentru că alegerile nu sunt războaie, ci doar oferte în faţa oamenilor şi oamenii aleg. Le mulţumesc tuturor celor care au ales, sub o formă sau alta, să ne sprijine, să mă sprijine, să ne încurajeze şi poate mai important decât oricând să ne critice. Noi, politicienii, nu suntem personajele cele mai iubite din această ţară şi tocmai de aceea vă mulţumim că nu ne-aţi spus despre lucrurile bune pe care le-am făcut ci ne-aţi semnalat ceea ce am greşit şi asta pentru un politician tânăr, aşa cum mă consider, e foarte-foarte important”, a mai spus deputatul Suciu.
În final, acesta a transmis bistriţenilor multă sănătate, mulţumind pentru opţiunile pe care aceştia le-au făcut la vot, dorindu-le un an mai liniştit, în care fiecare să-şi stabilească priorităţile, iar societatea să discute despre lucrurile care o unesc, iar nu despre cele care o despart. „Îmi doresc ca şi noi politicienii să ne ridicăm la înălţimea aşteptările pe care oamenii simpli le au de la noi. Tuturor un „La mulţi ani!”, multă sănătate şi foarte multă putere de muncă. La mulţi ani tuturor bistriţenilor, oricunde s-ar afla”, a încheiat deputatul Daniel Suciu.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]