Daniel Suciu: Îl întreb pe domnul Dolha ce înseamnă prevenţie la un copil de şase luni, diagnosticat cu cancer

Deputatul Daniel Suciu reclamă faptul că liderul liberal judeţean, Stelian Dolha, deşi este omniprezent în mai toate dezbaterile, nu a făcut precizări asupra unui proiect de lege al cărui coiniţiator este, şi anume Legea prevenţiei în sănătate, „o lege criminală.

         „Am văzut că, de regulă, domnia sa este foarte vocal, 23 de ore din 24, e omniprezent, face declaraţii despre absolut orice, dar nu l-am văzut acum să se refere absolut deloc la această lege criminală. Nu aş dori nimănui, nici măcar domniei sale, să ajungă, de exemplu, la Institutul Oncologic de la Cluj, unde se găsesc copii de 6-7 luni cu leucemie, care este o formă de cancer. Îl întreb pe domnul Dolha, public, ce înseamnă prevenţie la un copil de 6 luni. Să-mi explice cum se poate preveni apariţia leucemiei la un copil de 6 luni.

         Cum poate să se gândească, domnul Stelian Dolha, să poţi să obligi o familie, care are un necaz incredibil, de o asemenea factură, să-şi plătească un tratament de zeci de mii de euro printr-o lege. Cum poţi să faci aşa ceva”, a declarat deputatul Suciu.

         Social-democratul a menţionat că în timp ce deputatul Dolha îi consideră vinovaţi pe PSD-işti „de toate relele pământului” de la Lenin-Iliescu încoace, acesta nu s-a gândit „de două ori” înainte de a-şi pune semnătura pe un asemenea act legislativ.

         Daniel Suciu a ironizat faptul că deputatul Dolha se pricepe la toate, de la „poduri, podeţe şi balustrade între Bucureşti şi Bistriţa”, „depozite agroalimentare”, „câini de stână”, „schimbatul prefecţilor”,”Liceul Maghiar din Bistriţa”, „construcţii de case pentru persoane defavorizate”, „la pierdut primari” („a intrat în istorie că şi-a pierdut toţi primarii din partid”).

         „Îmi aduc aminte, la Braniştea, pe o scenă, împreună cu mai mulţi politicieni, când într-un moment foarte inspirat, toată lumea a tăcut şi a aşteptat o promisiune a domnului Stelian Dolha: Şi acum am să vă fac o promisiune. Toată lumea a aşteptat. Şi a promis: n-am să vă uit niciodată. Îi transmit domnului Dolha că foarte multe familii aflate în dificultate, şi mă refer la cazuri de boli de cancer, n-au să-i uite pe cei de la PNL vreodată. Eu n-am să-l uit pe Stelian Dolha niciodată pentru că şi-a pus semnătura pe un asemenea proiect de lege”, a concluzionat parlamentarul Suciu.

 

 

 

 

 

.

Comentarii

12/02/16 14:59
alegator

Bine spus! Dl.Dolha a uitat de mult ce a promis, domnia sa făcând parte din categoria politicienilor fățarnici și ineficienți. Ales pe listele USL și-a pus palma undeva... și a trădat electoratul bătând palma cu PDL-iști de care tocmai ne descotorosisem. Normal că primarii, oameni mai cu scaun la cap,care sunt în contact direct cu problemele oamenilor, nu puteau face o asemenea mârlănie, dovedind că și în politică există morală. Ați surprins comportamentul foarte bine, Dl. deputat Dolha se pricepe la toate... mai puțin în a face ceva concret și benefic pentru oamenii care l-au ales.PDL-iștii triumfa și râd pe sub mustață văzând cât de slab este PNL-ul și faptul că mulți papagali le-au preluat metoda de... ”a bate apa in piuă” ca să țină mintea.. ”botaniștilor” ocupată!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]