Daria Anamaria Marian, absolventa de 10 de la Avram Iancu Bistriţa, mândria şcolii la Evaluarea Naţională

Bucurie mare pentru Şcoala Gimnazială „Avram Iancu” Bistriţa la aflarea rezultatelor la Evaluarea Naţională. La o primă centralizare, înainte de contestaţii, şcoala a obţinut patru note de 10 la matematică şi două la limba română, cei 72 de copii ai generaţiei actuale fiind muncitori, au demonstrat că şi cartea poate să-ţi aducă satisfacţii deosebite.
Daria Anamaria Marian, eleva de 10 curat din clasele V-VIII, şi-a confirmat statutul şi la Evaluarea Naţională, aducând şcolii o medie de 10, intrând astfel în topul celor trei medii de 10 obţinute la nivel de judeţ.
Daria a avut ca diriginte pe prof. Mioara Corda care i-a predat Limba şi literartura română, iar prof. Camelia Gălățan- matematică, la clasa ei predând şi prof. Alina Luca, directorul adjunct al şcolii, care ne-a declarat că este o fată foarte harnică, care a stat în banca ei, nu a epatat niciodată ci demonstrat prin rezultatele deosebite că munca este cea care stă la baza succesului.
Crescută într-o familie cu valori creştine, prezentă în fiecare duminică la biserică, Daria doreşte să meargă mai departe la Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu”, secţia Biblingv-Ştiinţele naturii.
Îi dorim mult succes şi o felicităm pentru rezultatele deosebite.

Comentarii

25/06/19 15:31
s claudiu

Felicitari !o performanta exceptionala!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]