De acum, lunar vor suna sirenele din judeţ. Vezi în ce zile şi de ce !

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Bistrița” al județului Bistrița – Năsăud va desfășura lunar exerciții pentru testarea și verificarea sistemului de înștiințare, avertizare și alarmare în situații de protecție civilă.
În toate localitățile județului vor avea loc exerciții pentru verificarea funcționării mijloacelor de alarmare a populației, în vederea centralizării permanente a datelor privind starea de operativitate a echipamentelor de înștiințare, avertizare și alarmare, precum și pentru pregătirea continuă a autorităților administrației publice locale.
Începând cu luna august a anului curent, în prima zi de miercuri a fiecărei luni, în intervalul orar 10.00 - 11.00, vor fi acționate sirenele de alarmare publică existente la nivel național.
Simulările vor începe miercuri, 02 august a.c. și vizează atât verificarea echipamentelor care pot fi acționate în mod centralizat (simultan), dar și a celor cu acționare locală.
Totodată, rezultatele verificărilor vor fi centralizate la nivel județean și vor face obiectul unor analize în comitetul județean pentru situații de urgență, în vederea îmbunătățirii modului de alarmare a populației în situații de protecție civilă.
Prin modul de acționare mijloacelor tehnice de alarmare există posibilitatea de a crea disconfort în spațiul public, motiv pentru care asigurăm cetățenii că astfel de exerciții periodice sunt necesare și benefice.

Cum se diferențiază semnale sonore pentru dezastre

Sirenele vor suna alternativ între orele anunțate pentru exercițiu. Practic vor fi 5 sunete a câte 16 secunde fiecare cu pauze între ele. Semnalele nu sunt identice, ci se diferențiază după tipul de alarmare: există semnal distinct pentru dezastre, un altul pentru prealarmare la atac aerian, alarmare la atac aerian și semnal distinct pentru încetarea alarmei. Cum sună fiecare tip de alarmare în parte:

ALARMĂ LA DEZASTRE
5 sunete a 16 secunde fiecare, cu pauza de 10 secunde între ele.
Pentru sirenele cu aer comprimat semnalul se compune din 5 sunete a 8 secunde fiecare, cu pauza de 5 secunde între ele.
PREALARMĂ AERIANĂ
3 sunete a 32 secunde fiecare, cu pauza de 12 secunde între ele.
Pentru sirenele cu aer comprimat semnalul se compune din 3 sunete a 16 secunde fiecare, cu pauza de 6 secunde între ele.
ALARMĂ AERIANĂ
15 sunete a 4 secunde fiecare, cu pauza de 4 secunde între ele.
Pentru sirenele cu aer comprimat semnalul se compune din 15 sunete a 2 secunde fiecare, cu pauza de 2 secunde între ele.
ÎNCETAREA ALARMEI
Un sunet continuu, de aceeaşi intensitate, cu durata de 2 minute.
Pentru sirenele cu aer comprimat semnalul se compune dintr-un sunet continuu, de aceeaşi intensitate, cu durata de 1 minut.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]