De Bobotează, Preasfințitul Macarie a cufundat Sfânta Cruce în apele Mării Nordului

Preasfințitul Părinte Episcop Macarie Drăgoi al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord s-a aflat în misiune pastorală, între 4 și 6 ianuarie 2018, la Göteborg, Suedia, cu prilejul praznicului Botezului Domnului. Timp de două zile, Părintele Episcop Macarie a colindat orașul de pe țărmul Mării Nordului pentru a ajunge la cât mai multe familii de români, pentru a-i binecuvânta pe credincioși și a le stropi locuințele cu Agheasmă Mare.
Sâmbătă, 6 ianuarie 2018, de Praznicul Botezului Domnului, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie a săvârșit Sfânta Liturghie și slujba sfințirii apei împreună cu un sobor de preoți și diaconi în biserica românească din Göteborg. Ierarhul român a spovedit dimineață credincioșii, înainte de Liturghie, iar la slujbă i-a cuminecat, apoi a împărțitdaruri celor mici și a oferit medalii tinerilor din Centrul pentru Tineret „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord. Duminică, 7 ianuarie 2017, de sărbătoarea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, ierarhul ortodox român al Europei de Nord a slujit Sfânta Liturghie de hram în biserica parohiei ortodoxe române „Sfânta Treime și Sfântul Ioan Botezătorul” din Stockholm.
Și anul acesta,Preasfințitul Macarie a condus procesiunea de Bobotează la Göteborg. Episcopul, preoții, diaconii și credincioșii, purtând prapuri și icoane, s-au îndreptat spre țărmul Mării Nordului, pentru a împlinirânduiala cufundării Sfintei Cruci în ape. De această dată, șase tineri înotători s-au întrecut pentru a aduce Sfânta Cruce din ape la mal, fiind răsplătiți, pentru râvna lor, cu daruri și binecuvântări de către Părintele Episcop Macarie.
La Sfânta Liturghie din biserica românească din Göteborg, Preasfințitul Macarie a spus: „De praznicul Botezului Domnului se bucură toată făptura, căci o bogăție de har este revărsată peste întreaga creație, prin apele sfințite în urma cufundării Mântuitorului în Iordan. Pentru a rămâne în iubirea Dumnezeului în Treime Care S-a revelat nouă la râul Iordanului, suntem datori să îi fim martori „până la marginea pământului” (Faptele Apostolilor 1, 8). Iată, noi suntem aici, la marginea pământului european și scandinav dând mărturie de credință și de viață. Pentru noi, românii din diaspora, toate aceste rânduieli ale Bobotezei sunt și un prilej să ne aducem aminte că, fiind ortodocși, noi suntem pe aceste tărâmuri și pentru a fi martori, mărturisitori și lucrători ai harului dumnezeiesc. Noi cufundăm Sfânta Cruce în apele Mării Nordului nu doarpentru noi, ci pentru a aduce și pentru cei de aici și pentru aceste locuri binecuvântarea și puterea lui Dumnezeu”, a conchis Preasfințitul Părinte Episcop Macarie, originar de pe meleagurile noastre.

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]