De la colindă, la pana de păun

Studiul portului românesc, cel tradiţional, şi mă refer în special la cel din judeţul Bistriţa-Năsăud, are ca obiectiv nu doar transmiterea cunoştinţelor ancestrale, a semnificaţiei fiecărui detaliu, o activitate deloc uşoară, ci păstrarea identităţii şi conservarea confecţionării straielor populare, precum şi transmiterea îndeletnicirii tinerilor din mediul rural.
Salut cu mândrie revenirea la ia românească pe tot mapamondul. La sat, ţăranii poartă cele mai frumoase costume populare, mai ales în zilele de sărbătoare şi duminica, la biserică. Este un gest de respect faţă de identitatea naţională şi unul de patriotism acum, când ne aflăm într-o lume a globalizării, iar cultura evoluează concomitent şi în paralele cu noile instrumente de comunicare.
Cultura tradiţională reprezintă o punte ce leagă trecutul de viitor, este felul de comunicare între generaţiile trecute, cele prezente şi cele viitoare ale fiecărui popor, este continuarea fundamentală a formării memoriei colective şi etnice.
Pentru a cunoaşte un popor nu este de ajuns să înveţi doar limba ci să-ţi însuşeşti obiceiurile şi tradiţiile acestuia, împărţit pe zone.
Lucian Blaga scria în „Trilogia culturii” „... în asemănare cu cromatica altor popoare, cea românească reprezintă cazul rar al unei arte populare de natură clasică, în sensul că e măsurată discret.
Prin funcţia pozitivă a golului, a câmpului ca factor ritmic prin acest mod degajat, arta populară românească reprezintă în răsărit o insulă de duh european... duh al măsurii”.
În vatra satului tradiţional, de la naştere până la moarte, omul a fost însoţit în fiecare moment al vieţii de portul popular. Acest element nu deţine doar o funcţie practică sau estetică, ci reprezintă o formă de comunicare, un sistem de semne şi simboluri.
Aşadar, de cele mai multe ori, primim informaţii complexe despre podoabe, de modul cum se împleteşte părul sau legăturile capului, precum şi importante aspecte din apartenenţa la un spaţiu cultural.
Dintotdeauna podoabele au reprezentat o atracţie fascinantă asupra omului. Ele sunt legate de diferite ocazii şi momente din viaţa omului.
Prin intermediul podoabelor se manifestă nu doar esteticul ci şi funcţia socială, indicând statutul purtătorului. Specific judeţului Bistriţa-Năsăud este clopul cu păun sau pălăria cu roata de păun, o podoabă absolut spectaculoasă. Această podoabă are şi o variantă feminină numită păuniţă. Foarte solicitată, această modă a dus la adevărate crescătorii de păuni.
Păunul este o pasăre consacrată Soarelui căci Dumnezeu a dăruit-o cu toate culorile curcubeului, dar i-a luat glasul şi i-a lăsat, totuşi, puterea unui ţipăt.
Dintr-o colindă culeasă de Nicolae Densuşianu aflăm că pana de la pasărea măiastră, folosită de feciori în preajma căsătoriei, nu este una obişnuită ci una care are origini de excepţie.
Colindătorii au adus-o într-un loc unde se bat pe ea doi vulturi şi o dăruiesc feciorului colindat ca obiect cu virtuţi magice şi simbolice pentru curaj, vitejie, tinereţe şi frumuseţe.
Papa de păun se poartă la clop de către feciori doar până la însurătoare, pe urmă purtarea acesteia este oprită.
Păunul devine cu timpul emblema regală, simbol al nemuririi şi frumuseţii divine.
Păuniţele sunt podoabe specifice fetelor. Se poartă la urechi formând semicercuri de 15 cm.
Deasupra păuniţelor se aşază cununa de flori, iar pe spatelele fetelor se atârnă panglici colorate.
Şcoala Gimnazială Tureac are în proiectul „Artă populară prin joacă” tocmai aceste obiective: de a transmite generaţiilor viitoare nemurirea portului popular românesc.
Ioana Tomoroga, Tureac,
Tiha Bârgăului

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]