De la Ocniţa pe drumul spre suflet pe raza de lumină: Parva-Salva-Nicula !

De curând, la inițiativa Comitetului de femei al parohiei ortodoxe Ocnița, în frunte cu doamna preoteasă Alexandra, tânarul nostru preot Silviu Costin a organizat un pelerinaj la manastirile Parva, Salva si Nicula! Al treilea pelerinaj de la sosirea Păstorului nostru sufletesc la Ocnița! Corabia plecată spre tărâmul Speranței a îmbarcat 32 de credincioși, majoritatea dintre ei aflați la prima experiență de acest gen! Fiecare a plecat din sat, de acasă, de la plug…cu gândul că va trăi clipe frumoase într-o zi în care uitând de toate grijile și-au răstignit sufletele pe cerul albastru al visării…
Înainte de a intra în programul stabilit ne-am oprit preț de câteva minute la Prislopul lui Liviuț cel plecat cândva la București pentru ‘’a ajunge cât Coșbuc de mare’’ după cum i-a urat tatăl său, dascălul Vasile Rebreanu pe peronul gării din Năsăud. Ne-a așteptat acolo un om deosebit, domnul Valer Ilovan, ghidul fără pereche al Complexului Muzeal Liviu Rebreanu. Am parcurs alături de acest om plin de har toate cărările și zbaterile vieții creatorului romanului românesc modern cuprinși fiind, de la vlădică până la opincă, de fiorul îmbătător al mîndriei de a fi, totuși, român și deci din spița nobilă daco-romană! Ce mai contează deznădejdea adusă de vremurile pe care le trăim în fața certitudinii că vița românească este totuși răsădită din și în Grădina Domnului? Acolo, în amfiteatrul casei memoriale Liviu Rebreanu, am fost, sufletește, iarăși ce…am fost cândva și mai mult decât atât, chiar dacă preț de doar câteva minute în care harul povestitorului ne-a nins sufletele cu neaua albă a Visului și a Speranței ?
Am urmat apoi drumul prin Râpele Dracului pentru a ajunge la Jidovița, am trecut podul cândva de lemn și, evitând Năsăudul, am ajuns la Parva la mănăstire. Cine nu a fost încă aici trebuie să ajungă neîntrârziat! Cei care mai cred in vindecarea sufletului prin hrănirea lui cu dragoste de Neam și Tară și în mod egal cu nectarul Credinței străbune pravoslavnice vor găsi aici ceea ce caută cu osârdie! Sfânta Mănăstire Parva mi-a părut în ziua aceea :’’Un uriaş cu fruntea-n soare/De pază ţării noastre pus!’’ Parcă zidită în stînca dură a muntelui, mănăstirea strălucea de curățenie și ordine. Aleile largi, pietruite impecabil, bogăția de flori și înșiruirea simplă a clădirilor interioare te cheamă imediat și te îmbie blând parcă, să te smerești într-un urcuș greu pentru picioare dar in mod egal liniștitor pentru suflet, spre biserica din care veneau abia auzitele tânguiri ale utreniei zilei… Eram pentru a treia oară acolo și parcă nu am fost nicicând, emoțiile care mă încercau fiind mereu altele, mereu mai bogate, mai necunoscute sufletului meu poate neîndeajuns de smerit în fața acestor măreții…Oamenii simpli din Ocnița, majoritatea covârșitoare credincioase trecute de vârsta a doua au trăit clipe nemaitrăite și și-au umplut sufletele cu sentimente pe care poate nu le mai așteptau să răsară în ființele lor smerite.
De la Parva am ajuns repede la Mănăstirea Salva. Urcușul de la șoseaua principală, cale de cîteva sute de metri, este o adevărată Golgotă pentru doritorii de a se întâlni cu măreția unui loc și a unei ctitorii de excepție așa cum este această binecuvântată așezare a Domnului! Clopotele mănăstirii, trase special în cinstea vizitatorilor din Ocnita răsunau grandios peste plaiurile sălăuane parcă făcând din întâlnirea apelor Someșului Mare și ale Sălăuței în aval de Salva, o adunare peste timp, o îngemănare a sufletelor Sfinților Martiri Năsăudeni cu sufletele noastre doritoare de liniște și certitudini.
Plăcile de marmură care îmbrăcau podeaua bisericii străluceau în soarele blînd al amiezii precum pietrele argintii și cu reflexe solare ale Bistriței Aurii in amonte de Cârlibaba… Maica Stareță Emanuela ne-a întâmpinat la intrarea in biserica maiestuoasă a mănăstirii onorându-ne cu o poveste încântătoare despre ctitorii mănăstirii și mai ales despre icoana Sfintei Maria. Această icoană a Maicii Domnului - a cărei a patra copie minunată se află in mănăstire de ceva vreme - este cunoscută sub numele de Icoana Maicii Domnului„cu trei mâini”, Icoana Maicii Domnului„a Sfântului Ioan Damaschin” sau Icoana Maicii Domnului „Trihirussa”. Originalul icoanei – Icoana Maicii Domnului cu trei mâini, se află in Grecia la Mănăstirea Hilandar din Muntele Athos. Însă copia aceasta care străjuiește altarul bisericii este de-a dreptul minunată! Minunea vine din liniștea astrală cu care se insinuează în toată ființa privitorului chipul Pruncului și privirea pătrunzătoare și plină de compasiune a Maicii Domnului…
De aici până la Sfânta Mănăstire Nicula, Ierusalimul Transilvaniei și al României, am ajuns intr-o clipită cuceriți de cele văzute și auzite pe Golgota năsăudeană, acolo la Salva. Drumul spre o mănăstire este ca o izbăvire sufletească pentru că fericirea vine intotdeauna atunci cand in suflete coboara mângâierea divină. In Eclesiastul 1,9 se spune că : ‘’Ceea ce a fost va mai fi iar ceea ce s-a făcut se va mai face! Nimic nu-i nou sub soare’’! La mănăstirea Nicula, acolo în fața Icoanei Făcătoare de Minuni a Sfintei Fecioare Maria cu Pruncul, sufletul și toată ființa mea s-au înclinat respectuos…imaginar dar întrebător, in fața Eclesiastului : locul acesta, mănăstirea aceasta, ctitoria aceasta și mai ales chipul Fecioarei nu este și nu va mai fi, niciodată, la fel, în nici un loc din lume! Acesta a fost, cred eu, si mesajul părintelui Pantelimon, fostul coleg de studii al părintelui Silviu Costin, care ne-a adresat câteva cuvinte de suflet isvorâte din sufletul său blând și curat.
Am petrecut o zi frumoasă, având în simțiri și în toate cugetele noastre bucuria simplă și cuceritoare pe care ți-o dă întâlnirea cu Bunul Iisus în toate ipostazele în care a binevoit să ni se arate El azi fiecăruia dintre noi în parte!
Rostul ascuns al acestei zile mi s-a dezvăluit abia spre seară după întoarcerea acasă! La frământările mele mai noi și mai vechi, ziua aceasta vegheată pe de-a-ntregul de acoperământul astral al Maicii Sfinte a adăugat o zicere coborâtă din zestrea sufletească adunată azi: misiunea farului de la marginea mării învolburate este să lumineze, nu să arate calea! Eu cred că întotdeauna cele noi trebuie judecate după cele vechi! Doamne nu uita de noi !
Cronicar de serviciu
Florentin Archiudean

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5