De la Sînnicoara, cu tristeţe

Până în satul Viţa drumul este modernizat şi asfaltat. De acolo, către Ţentea şi Sînnicoară parcă intri într-o altă lume. A nepăsării, a sărăciei, a neputinţei. Ţentea şi Sînnicoară sunt două aşezări aparţinătoare ale comunei Chiochiş. Le leagă un singur lucru: sărăcia. Oamenii de aici nu se plâng. Şi dacă o fac, îmi spunea un localnic, tot degeaba. Nu-i bagă nimeni în seamă. Un inginer din partea locului umblă de vreo 15 ani cu „hârtiile”, cu documente pentru a dovedi că ţăranii din zonă au fost şi sunt proprietari şi, ca atare, îşi cer drepturile conferite de lege.

Sînnicoara are în jur de 150 de case. Un sfert dintre acestea sunt însă nelocuite. La un preţ simbolic oricine îşi poate cumpăra aici o casă cu toate acareturile de lângă ea. Un olandez s-a încumetat să facă aceasta şi s-a stabilit la Sînnicoară.

Majoritatea caselor sunt vechi, de zeci de ani, mai sunt şi noi, după posibilităţile proprietarului. Tinerii au plecat spre Gherla, Cluj ori Bistriţa. Vin acasă mai rar să-şi vadă părinţii. Nelu Tofan (nicio legătură cu celebra firmă, că dacă era aşa, altfel vorbeam, ne spune acesta) lucrează şi locuieşte în Cluj. Vine acasă să-şi vadă părinţii, că de ajutat la treburile agricole nu poate. De fapt, la Sînnicoara aproape tot terenul este pustiu. Nu mai au bani oamenii pentru plata lucrărilor agricole. Din pensia de colectiv abia le ajung pentru alimente şi medicamente. Cineva spunea că într-o lună pensionarii din Sînnicoară, toţi împreună „câştigă” cât salariul unui parlamentar. 100 de oameni au un venit cât primeşte un deputat pe lună.

De aceea, terenurile sunt lăsate pârloagă. Satul este îmbătrânit. O nuntă nu a mai avut loc de mulţi ani. Un botez nici pe atât. Grădiniţa şi şcoala nu funcţionează. Elevii, puţini la număr, sunt duşi, cale de 11 km, la Beudiu. Magazinele lipsesc. Doar un priceput şi întreprinzător patron, d-nul Bucşa din Beudiu, se încumetă să străbată drumul nemodernizat şi le aduce pâinea necesară. Pe vreme ploioasă te îngropi în noroi. S-a mai adus ceva balast cu ocazia sărbătorii creştineşti din 12 octombrie, resfinţirea bisericii. De sub casele lor se extrage gazul, sondele se văd, dar oamenii nu beneficiază de aşa ceva, de gazul metan.

Cu lemnele de foc nu-i o treabă uşoară. Sunt scumpe, n-ai cum să le aduci, aşa că ne descurcăm fiecare cum putem, îmi spune un alt bătrân. De la Sînnicoară până la Dealul Habadocului sunt vreo 3 km. Până acolo drumu-i un coşmar. De acolo, fiindcă intri într-un alt judeţ, Cluj, este altă viaţă. Aşa că satul Sînnicoară este prins ca într-o menghină. Se află într-o situaţie ingrată. Spre Viţa ajungi greu, spre Chiochiş la fel. Mai cu seamă iarna şi în timpurile ploioase. E grea viaţa la Sînnicoară. Dar, totuşi, şi acolo trăiesc oameni, de care ar trebui să aibă mai multă grijă cei care conduc judeţul şi ţara.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5