DE LA UN AN LA ALTUL, ADICĂ DE LA O ZI LA ALTA

Sunt rare momentele când acolo unde se termină ceva începe imediat altceva în schimb, în continuare, în compensare. Dar cu Anul Nou nu-i de joacă. Nimic şi nimeni nu-i atât de punctual. Ceas! De parcă stă la pândă, altul de fiecare dată, la rând, în ordine, după număr. Nicio secundă, o singură secundă măcar nu iese dintre ani, nu se pierde, în care să ne tragem sufletul, să ne dezmeticim, cu un ochi în trecut şi cu unul în viitor, că şi suntem înregimentaţi în anul celălalt.
Are dreptate cel ce spune că prezent nu există. Dacă ar fi, am avea la dispoziţie trei ani, nu doar doi: unul la care să ne gândim cum a fost, unul pe care să-l proiectăm cum se poate mai bine şi un altul în care să avem vreme să fim, să trăim. Pur şi simplu. Dar aşa?... Iar ni se confiscă ceva.
Dacă ne gândim la ce agitaţie e în ultima zi de an, şi cât zgomot şi foşnet de oameni ne însoţesc, şi la ce linişte, pustiu şi adormire sunt în prima zi, ne-am dori poate o medie a lor, o firească a treia zi.
Dar păsările? Ce fac ele? Am văzut în noaptea plină de artificii, de scântei mari şi mici, de pocnete şi răcnete, păsări speriate, zburând atât cât le mai permitea cerul acoperit, ocupat, printre săgeţi de fum şi lumină iute, îngrămădindu-se cu grijă una faţă de alta pe crengile goale ale unui copac singur în natură, care a fost mai întâi plin de frunze, apoi de floare, era zilele trecute încărcat de ceaţă şi acum e un copac cu păsări, de păsări, al păsărilor, un copac – pasăre, destul de trist şi părăsit, totuşi, convins că nu poate oferi garanţie făpturilor zgribulite de frig, de frică. Un copac ce nu are prea multe de oferit unor păsări ce merită totul.
De-atâta veselie pământeană, manifestată în fel şi chip, de-atâta revărsare de trupuri grele, grele de bucate, dar şi de griji, de gânduri, de doruri, se sperie şi stelele în noaptea dintre ani şi tremură şi ele, pentru că nu au unde să se adăpostească, şi luna bate şi ea, palid, ca o inimă într-un piept atins, stăruind cu lumina ei în noaptea de veacuri.
Ce simplu suntem şi trecem de la un an la altul! Mai ceva decât de la o zi la alta. Pragul dintre două zile: cea dinăuntru, caldă, cunoscută, în care am zăbovit un an, şi cea de-afară, necunoscută, vastă, care ne aşteaptă, dinspre trecut spre viitor.
Indiferent cum l-am privi pe Noul An, mereu acelaşi din acest punct ( el capătă profil doar după ce a trecut, după ce e/ a fost al nostru ), noi suntem în cumpăna de-a porni la drum. Drum se cheamă şi cel spre o fiinţă dragă, spre un loc, împlinind un destin. Răbdare, înţelegere, vorbă bună, meşteşug, vibraţie.
Şi atunci, Stăpânul lumii va deschide ferestrele Noului An, toate aprinse, ca să vedem ce e dincolo de ele. Căldură, linişte, un cânt de-ntâmpinare, o urare.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]