De luni reîncepe colectarea deșeurilor în întreg județul Bistrița-Năsăud

SC Supercom SA, compania declarată câștigătoare în urma procedurii de achiziție publică de urgență a serviciului de salubrizare, pentru o perioadă de 3 luni de zile va opera colectarea deșeurilor începând cu data de 5 septembrie la nivelul întregului județ Bistrița-Năsăud.

Frecvența colectării deșeurilor va fi următoarea și se poate modifica în funcție de necesitățile comunităților locale:

  1.  În mediul rural și în zona de case a mediului urban, o dată pe săptămână (în aceeași zi ca și fostul operator);
  2. În mediul urban, zona de blocuri, frecvența de colectare va fi zilnică.

Noile tarife practicate pentru colectarea, transportul și depozitarea conformă a deșeurilor vor fi următoarele (prețuri fără TVA):

  1. Persoane fizice în mediul URBAN: 8.25 lei/persoană/lună;
  2. Persoane fizice în mediul RURAL: 2.50 lei/persoană/lună;
  3. Agenți economici / instituții publice: 290 lei/tonă;
  4. Persoane fizice / agenți economici / instituții publice pentru DEȘEURI DIN CONSTRUCȚII ȘI DEMOLĂRI: 21,5 lei/tonă;
  5. Persoane fizice / agenți economici / instituții publice pentru DEȘEURI VOLUMINOASE (DEE) : 24,9 lei / tonă.

Noul contract cu operatorul SC Supercom SA are o durată de trei luni de zile și poate fi prelungit până la desemnarea unui nou operator în urma unei proceduri de achiziție publică.

A.D.I. Deșeuri Bistrița-Năsăud                             

Comentarii

03/09/16 11:44
Cititor de Bistrita

Ok... dar cu cine si unde se vor face contractele de salubrizare si unde vom plati aceste servicii ?

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5