De Paşti, în Ragla, cu părintele Ştefan Tonţian

         La Ragla, Noaptea Învierii a fost, pentru credincioşii de aici, prima întâlnire sărbătorească cu noul preot Ştefan Tonţian, instalat de doar câteva luni, în parohia străjuită de dealurile şi munţii îmbrăcaţi încă în albul imaculat al zăpezii.

         La miezul nopţii, credincioşii din Ragla, adunaţi la Sfântul Locaş de rugăciune, au retrăit miracolul Învierii Mântuitorului Iisus Hristos, ascultând emoţionaţi glasul preotului Ştefan: Veniţi de luaţi Lumină! Apoi, cu lumânările aprinse, au înconjurat biserica, după obiceiul locului, participând în continuare la slujba religioasă oficiată de părintele paroh. Dimineaţa, au fost prezenţi în număr foarte mare la Sfânta Liturghie, unde s-a dat citire Pastoralei Arhiepiscopului Andrei al Clujului. Şi în Filia Dumitriţa, bucuria Învierii a fost tot aşa de mare, iar a doua zi de Paşti, părintele Ştefan s-a aflat aici, oficiind Sfânta Liturghie.

         După ce vreo trei ani s-a aflat, ca şi profesor, în mijlocul elevilor bistriţeni, absolventul Facultăţii de Teologie din Cluj, părintele Ştefan este instalat, în urmă cu 16 ani, preot paroh la Miceştii de Câmpie. Fire rugătoare, cu o voce caldă, părintească, s-a apropiat de enoriaşi închegând aici o familie de creştini ortodocşi cu care a purces la drumul lung şi anevoios către mântuire. Fiindcă misiunea fiecărui slujitor al altarului este să-şi conducă turma cuvântătoare pe calea adevărată a iubirii, a smereniei, a milosteniei, calităţi plăcute lui Dumnezeu. S-a rugat şi a muncit. Şi în urmă cu 10 ani a resfinţit biserica din Miceşti, sărbătoarea de atunci fiind o încununare a unei misiuni de slujire a comunităţii.

         După 16 ani de Câmpie, prin concurs, ajunge la Ragla-Dumitriţa, înlocuindu-l pe părintele Eugen care, din motive personale, renunţă la haina preoţească. „Părinte, du-te şi fă acolo curăţenie”, i-a spus Mitropolitul Clujului, şi astfel a ajuns la Ragla. „N-a fost uşor pentru mine să plec. M-am simţit ca un pom care, smuls dintr-un loc unde avea rădăcini înfipte adânc în pământul Miceştiului şi plantat într-un alt loc, mai pietros, cum este cel de la Ragla. Este foarte greu să fac curat la mine în suflet, este şi mai greu să fac curat în inima dumneavoastră”, spunea părintele Ştefan atunci, la instalare, în octombrie 2017. Dumnezeu mă cheamă la o misiune foarte grea, dar împreună, ca într-o familie unită, vom reuşi, fiindcă acolo unde este Dumnezeu este unitate şi putere şi credinţă”.

         Ştefan Tonţian a fost chemat la Taina preoţiei. Are har şi dar duhovnicesc. Şi ştie să fie părintele tuturor. În zilele de sărbătoare ale Paştelui, credincioşii şi-au manifestat, prin prezenţă şi rugăciune, dragostea faţă de cel care îi călăuzeşte pe calea cea dreaptă a credinţei. Sunt multe de făcut aici, la Ragla, îmi spunea părintele. Şi în ceea ce priveşte bisericile din Ragla şi Filia Dumitriţa. Se bucură însă şi de sprijinul administraţiei locale, însuşi primarul este receptiv la tot ceea ce întreprinde preotul Ştefan. Vrea să zidească, în primul rând, în sufletul credincioşilor, să fie un arhitect al sufletelor lor. Se dovedeşte a fi, şi exemplul de la Miceşti este concludent, un foarte bun chivernisitor al „averii” bisericilor. Părintele este încrezător că şi aici, la Ragla, va prinde rădăcini adânci în solul uneori pietros, dar care, poate, cu siguranţă, să aducă roadă bogată.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]