La noi

De peste Atlantic, spre noi

Cornel Cotuțiu

Poeta Doina Popa, originară din Făgăraș, e stabilită de o vreme în SUA (dar stă mai mult în Canada, în funcție de trebuințele familiale ale celor două fiice, stabilite în America de Nord). Că e om de litere, pentru mine înseamnă o certitudine în plus că simțământul de româncă e viu, palpită, radiază.
Cunoaște zona noastră a Bistriței-Năsăudului, mai cu seamă pe Someș în amonte, de la Beclean până la Rodna, ținând legătura cu oameni de pe aceste meleaguri pe care i-a cunoscut, ei înșiși nume distincte în cultură.
Prețuirea pentru cei de „Acasă” e exprimată , de o vreme încoace, și prin emisiunea sa „Crâmpeie de condeie” de la postul Radio Ro USA (Michigan). Transmite interviuri cu personalități culturale românești, prezintă cărți ori momente decisive din partea unor scriitori. Cercetând arhiva acestei emisiuni, se vede, fără efort, că are preferință pentru climatul cultural transilvan. Iar cărțile cărora le dedică de fiecare dată câte o jumătate de oră, nu țin neapărat de „vitrina cu noutăți”.
A fost impresionată, de pildă, de volumul antologic „Saeculum, dincolo de nostalgii”(2006), presărând succinte aprecieri pe seama unor scriitori care au promovat spiritul acestui cenaclu inconfundabil, de la Dej, mutat apoi la Beclean; nu întâmplător, acordă atenție scriitorilor din zona noastră. Preajma de începere a anului școlar, îi provoacă nostalgii (fiind profesoară de română-franceză), și de aceea găsește potrivit să vorbească auditorului român din continentul nord-american despre cartea „Amintirile unui școlar de altădată” de Ion Pop Reteganul (ea având la dispoziție ediția a II-a, 2006). Evocă personalitatea scriitorului și atmosfera școlară a Năsăudului din a doua jumătate a sec. al XIX-lea și este de acord cu aserțiunea autorului ediției, Cornel Cotuțiu, potrivit căreia cartea nu este pentru…școlari, ci „asemenea „Amintirilor…” lui Creangă, pentru alte vârste…”
Doina Popa e impresionată de „Clujul din cuvinte”(2oo8), antologie ilustrată alcătuită de Irina Petraș, președinta Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România. Comentariul scriitoarei are firești inflexiuni nostalgice, dat fiind faptul că și-a făcut studiile universitare în „Capitala” Ardealului. Aici întâlnește din nou oameni ai condeiului de la noi: Aurel Rău, Olimpiu Nușfelean, Cornel Cotuțiu. Bineînțeles că a revăzut orașul în câteva rânduri, în revenirile ei aproape anuale în România, dar e altceva când, în sutele de pagini evocatoare, ai alături vibrația sentimentală a atâtor scriitori din patria ta.
Glasul ei de o dicție impecabilă, rostirea fluentă și expresivă asigură emisiunii sale un farmec firesc. Și te îndeamnă să o mai întâlnești pe calea undelor.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5